Răspunsul unei bănci la o notificare de dare în plată: Adresați-vă recuperatorilor! V-am vândut creditul

Data publicării:
case cartier rezidential imobiliar sursa foto digi24-2

„Am primit cu stupoare răspunsul celor de la OTP Bank, ce nici măcar nu anunțaseară că, în esenţă, creditul a fost cesionat către recuperatorul de creanţe OTP Faktoring ZRT. Facem menţiunea că discutăm despre darea în plata a unui imobil de două camere din Bucureşti, credit pe care OTP BANK nu avea dreptul să-l cesioneze”, spune Adrian Cuculis, potrivit indrumari-juridice.eu.

„Am făcut public faptul că toate instituţiile bancare ce au cesionat creditele populaţiei către ZRT-uri, BV-uri şi SArL-uri din afară teritoriului României sunt pasibile de pedepse penale, iar dobânzile plătite de către cei exportaţi au fost incaste de către aceste instituţii în mod ilegal şi oamenii trebuie să-şi ceară dobânzile plătite înapoi, în acest sens am depus şi plângerea penală la parchet, cu privire la o serie întreagă de infracţiuni”, adaugă avocatul.

Ce are de făcut împrumutatul

Adrian Cuculis: „Ipotecă nu a fost cesionată către recuperatorul de creanţe, fapt pentru care, singurul care poate lua în plata imobilul, este OTP Bank România, care la sfârşitul anului 2015, a început repatrierea masivă a tuturor creditelor exportate. Conform legii dării în plată, împrumutatul poate merge direct în instanţă, pentru a face transferul de proprietate, în mod forţat, în patrimoniul băncii”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri