Grevă generală. Tudose: Deja nu mai suportăm lipsa de argumentație!

Data actualizării: Data publicării:
tudose si tariceanu captura

Reprezentanții patronatelor au spus că sunt de acord cu schimbările fiscale propuse de Guvern, le ușurează munca și nu au de gând să scadă lefurile angajaților, a declarat joi premierul Mihai Tudose, reacționând la anunțul CNSLR Frăția referitor la declanșarea unei greve generale. Premierul consideră că sindicatele afișează o „încăpățânare” de a recunoaște că măsura trecerii contribuțiilor de la angajator la angajat este una bună și suspectează că în spatele acestei atitudini ar sta anumite interese.


„Marți am avut Consiliu tripartit Guvern-sindicate-patronate. O parte din sindicate a fost foarte vehementă împotriva acestor măsuri, cu o logică dintr-asta strâmbă, pornind de la o premisă greșită că închidem țara și n-o să mai muncească nici albinele. Ne iertați, dar deja nu mai suportăm lipsa de argumentație. Ei emit axiome. Noi le spunem cifrele în față, domniile lor spun că nu, nu e adevărat, au ei alte calcule”, a declarat premierul Mihai Tudose.

„Tot pe partea lor, jumătate de masă erau reprezentanții patronatelor. Care au spus că nu vor scădea lefurile, sunt de acord cu aceste schimbări, le ușurează și lor munca, vor putea să plătească mai bine niște angajați fără să plătească ei mai mult, să suporte mai mult. Sindicatele - repet, o parte din sindicate - au spus că nu se poate așa ceva, fiindcă nu sunt ei de acord pur și simplu. Așa cum spunea și președintele (Dragnea - n.r.), încercăm să vedem ce e în spatele acestei încăpățânări de a recunoaște realitatea că de fapt nu suferă nimeni și e o măsură bună prin care toată lumea are de câștigat. Sunt de neînțeles”, a conchis premierul Mihai Tudose.

CNSLR Frăţia a anunţat joi că începe demersurile pentru declanşarea grevei generale. Confederaţia sindicală reprezintă interesele a 500.000 de angajaţi din domenii diverse, de la sănătate la comunicaţii, transporturi şi industria lemnului. Sindicaliştii se tem că salariile vor scădea de anul viitor atât la stat, cât şi la privat. Principalul motiv de nemulțumire este trecerea plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, ceea ce va duce, conform CNSLR Frăția, la scăderea tuturor salariilor şi pierderea unor locuri de muncă.

Întrebat despre greva anunțată de CNSLR Frăția, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus, joi, că nu are „nicio părere”, dar a adus ca un contraexemplu discuțiile pe care le-a avut în urmă cu trei-patru săptămâni la uzinele Dacia, împreună cu liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu. „Am avut o discuție foarte serioasă cu conducerea acelei companii, care e o companie uriașă, și i-am întrebat foarte deschis dacă au vreo problemă cu transferul contribuțiilor. Mi-au spus că n-au nicio problemă. Nu au de gând să micșoreze salariile nete pentru niciun angajat”, a declarat Liviu Dragnea, joi, aflat la Deva alături de premierul Mihai Tudose. „Și niciun om de afaceri normal la cap și de bună-credință nu își va permite să se folosească de această modificare pentru a scădea salariul angajatului. Cum îl poate păcăli? Toată lumea știe și va fi explicat în perioada viitoare că salariul net n-are cum să fie scăzut și angajatorul plătește mai mult”, a spus Liviu Dragnea.

Angajaţii de la Dacia întră în grevă pe 7 noiembrie, iar principala lor nemulţumire este trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat. Sindicaliştii anunţă un mare miting la începutul săptămânii viitoare, la care sunt aşteptaţi să participe aproape 10.000 de angajaţi din industria auto.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri