Sari la conținut

România, cea mai mare scădere a producției de lapte din Uniunea Europeană

După eliminarea cotei de lapte la nivelul Uniunii Europene, fabricile au strâns de la fermierii români doar 170.000 de tone de lapte, în perioada aprilie-mai. Asta înseamnă cu opt la sută mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014.

Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului din Industria Laptelui: „Fiecare produce cât poate, ungurii, polonezii sau nemţii şi-au triplat capacităţilor de producţie a laptelui în ultimii 2 - 3 ani. Al doilea motiv este scăderea preţului litrului de lapte la poarta fermei în primăvara aceasta din cauza lipsei cererii”.

În schimb, de pe urma eliminării cotelor de lapte au avut de câştigat fermierii din alte state europene precum Irlanda şi Ungaria. Spre exemplu, în Ungaria, în prima lună după eliminarea cotei de lapte, fermierii au colectat 270.000 de tone de lapte. Înseamnă un plus de 7 procente faţă de perioada aprilie - mai 2014.

Imre Hegedus, fermier: „În 2014 preţul laptelui a fost foarte bun în Ungaria, astfel încât, în 2014, producătorii de lapte s-au folosit de furaje, iar producţia mărită de lapte a fost ca o gură de oxigen”. Pentru un litru de lapte vândut, un fermier primeşte 25 de cenţi, comparativ cu 21 de cenţi cât încasează un român. Diferenţa e şi mai mare în Austria - agricultorii câştigă 33 de cenţi.

Țările din Uniunea Europeană care au înregistrat scăderi ale producției

România -8,7%

Cipru -4,5%

Estonia -4,4%

Croaţía -3,1%

Grecia -2%

Suedia -1%

Țările din Uniunea Europeană care au înregistrat creșteri ale producției

Irlanda +11%

Luxemburg +8,7%

Ungaria +7,2%

Polonia +3,6%

Slovacia +5,4%

Bulgaria 1,7%