Salariile poliţiştilor, majorate cu 10%

Data actualizării: Data publicării:
170325_PROTEST_POLITISTI_00_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Guvernul a adoptat, vineri, o OUG prin care se majorează cu 10% salariul brut al poliţiştilor din MAI şi din structurile din subordine şi cu 15% salariile personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, care au beneficiat deja de majorări, informează news.ro.

170325_PROTEST_POLITISTI_00_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Prin acest document se urmăreşte eliminarea discrepanţelor şi în ceea ce priveşte stabilirea salariilor lunare ale poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile/instituţiile/structurile aflate în subordinea sa, precum şi ale personalului civil din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legii nr. 152/2017”, informează Guvernul.

Peste 100.000 de angajaţi ai MAI au beneficiat de pe urma majorărilor din 2017, iar efortul bugetar total este de aproximativ 290 de milioane de lei, în anul 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri