Sari la conținut

Scandal pe exploatarea auriferă de la Certej

În urmă cu trei ani, societatea Deva Gold a obţinut din partea Primăriei Certej autorizaţia de construire a şantierului. Pentru că nu au fost depuse avizele necesare şi la Consiliul Judeţean, iar unele acte nu aveau număr de înregistrare, Prefectura a atacat în instanţă autorizaţia emisă de primărie. Cei care au observat neregulile sunt reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii.

„Specialiştii de acolo au reţinut nişte aspecte de nelegalitate, motiv pentru care au solicitat atacarea actului, pe considerentul că atacarea în contencios administrativ de către Prefectură duce automat la suspendarea acestui act”, a declarat Dan Terteci, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara.

Primarul din comuna Certej ar fi trebuit să depună la Consiliul Judeţean toate documentele. Pentru că nu a făcut acest lucru, a primit o amendă contravenţională în valoare de 5.000 de lei.

Petru Câmpian, primarul din Certej, a spus că a lipsit un aviz pentru structura de specialitate de la Consiliul Judeţean, care a fost ulterior obţinut.

„S-a obţinut o autorizaţie pentru organizare de şantier, noi am primit de la primărie aprobarea. În continuare, obligaţia de a informa serviciile de specialitate de la Consiliul Judeţean aparţine emitentului”, a spus Nicolae Stanca, director al Deva Gold.

O altă problemă ar fi că în perimetrul care urmează să fie exploatat intră şi o parte dintr-un sit natural, cu copaci şi animale protejate de lege.

„Sigur că se ştia. Situl a fost făcut în 2011, iar şedinţa a fost în 2012. Cu roşu este limita sitului, iar haşuraţia este zona de explorare şi viitoarea zonă de exploatare. Astea toate vor fi nişte găuri negre în munţi pentru că ei merg pe exploatare de carieră”, afirmă Alexandru Cornel, reprezentant al unui ONG.

Până când instanţa va decide legalitatea documentelor, lucrările pe şantier au fost suspendate. Lucru care îi nemulţumeşte pe localnici.

„Dacă ar fi să dea drumul şi să angajeze lumea din zonă ar fi excelent pentru comunitate”.

„Suntem necăjiţi pentru că avem copii care nu au unde lucra, avem oameni, soţi care nu au unde lucra, n-avem bani, suntem la bloc, suntem foarte necăjiţi, nu avem bani să luăm pâine”.

Conform proiectului, de la Certej vor fi extrase anual 300.000 de tone de minereuri, însemnând aur şi argint, iar licenţa a fost acordată pentru 20 de ani. Deva Gold va crea 800 de locuri de muncă în localitate.