Se aplică din 8 octombrie. Mai puţine documente pentru preschimbarea permiselor de conducere

Data publicării:
masini mediafax

 

Conform noilor reglementări, cei care vor să-şi schimbe permisul de conducere obţinut în alt stat cu unul românesc vor depune de miercuri mai puţine documente decât până acum, scrie avocatnet.ro.

Noile reglementări stabilesc, printre altele, documentele pe care trebuie să le prezinte solicitantul cu ocazia preschimbării permisului de conducere:

permisul de conducere naţional eliberat în statele membre UE a cărui preschimbare se solicită, în original, sau documentul care atestă pierderea, furtul sau lipsa justificată a permisului de conducere.

În situatia permiselor eliberate de statele membre, nu mai este nevoie de traducerea legalizată în limba română a acestora. Traducerea va fi necesară doar în cazul statelor membre ale Convenţiei asupra circulaţiei rutiere;

documentul de identitate, precum şi documentele care fac dovada domiciliului sau reşedinţei în România;

cererea solicitantului, completată lizibil, cu majuscule, precum şi semnătura;

dovada achitării taxelor şi tarifelor, prevăzute de lege, aferente preschimbării permisului de conducere.

În prezent, solicitanţii depun, în plus, patru documente.

Prin urmare, din 8 octombrie 2014, solicitanţii vor depune mai puţine documente pentru a intra în posesia unui permis de conducere românesc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri