Sari la conținut

Şefii TVR şi SRR cer o întâlnire cu Klaus Iohannis

Printre taxele eliminate, se numără şi taxa radio tv. Şi, ca urmare, şefii TVR şi radioului public cer o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis. Cele două instituţii spun că de la 1 ianuarie 2017 ar putea intra în incapacitate de plată.

Reprezentanţii TVR se plâng că nimeni nu le spune ce se va întâmpla de la 1 ianuarie, când nu vor mai încasa taxa.

Irina Radu, directorul TVR: "Sunt enorm de multe întrebări, eu fiind foarte practică şi organizată, vreau să ştiu ce se întâmplă, cum intră banii de la 1 ianuarie, din ce buget, bugetul ce Guvern îl face, când se întâmplă?!"

Preşedintele Klaus Iohannis spune că eliminarea taxei s-a făcut în pripă, fără o analiză temeinică.

Klaus Iohannis, preşedintele României: "Cum îşi imaginează cineva că această chestiune se rezolvă intr-o saptămână renunţănd la taxa radio tv?! Poate e bine, poate e rău, dar fără o discuţie, fără o evaluare, şi fără un plan de termen lung nu se pot rezolva lucrurile, această mentalitate heirupistă este fundamental contraproductivă şi daunătoare României." Sursă: Adevărul Live

Gigel Ştirbu, preşedintele Comisiei de Cultură: "În situaţia în care această lege va fi promulgată, sunt convins că, începând cu 1 ianuarie 2017, cele două instituţii intră în colaps, şi nu sunt vorbe mari."

În plus, directorul Radioului Public a respins acuzaţiile lui Liviu Dragnea, care spunea ca liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, a fost ameninţat.

Ovidiu Miculescu, directorul SRR: "Nu a existat niciun sms şi nicio convorbire, deci nu am vorbit ieri nici cu domnul Pâslaru, nici cu vreu alt lider de grup."

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Îl întreb pe domnul Niculescu de la radio cum i s-a permis acum câteva minute să îl ameninţe la telefon pe liderul de grup de la PSD? Directorul de radio public al României. O să vedeţi voi ce o să păţiţi. Asta e atitudine de independenţă a acestui om."