Sari la conținut
News Alert

REPORTAJ. Singur acasă în România: copiii și inconștiența criminală a părinților

Zeci de copii își pierd viața anual în România ca urmare a neglijenței părinților, iar peste 14.000 se află în situaţii de abuz şi neglijare. Sărăcia duce uneori la situații inimaginabile. Aproape jumătate dintre decesele copiilor mai mici de cinci ani au cauze evitabile, arată organizaţia Salvaţi Copiii. Neglijarea minorilor în familie a ajuns un fenomen naţional. România nu are însă nicio strategie cu privire la pregătirea cuplurilor pentru a deveni părinţi. Cine îi protejează pe cei mici? Urmăriţi un reportaj marca „Din interior”.

„L-am lăsat puţin acolo, în curte, şi m-am dus să mestec, că aveam mâncarea pe foc. Zic: mă duc să mestec în mâncare şi să beau un pahar de apă. Când m-am întors înapoi, ea ţipa lângă fântână. Dar n-am ştiut, n-am realizat atunci că el e în fântână”, povestește Ionela Pascu, mama lui Dănuț.

A stat acolo şi a trăit şi n-a murit, l-a ajutat Dumnezeu. Dumnezeu a fost cu el şi l-a scos de-acolo”, adaugă Vasile Pascu, tatăl lui Dănuț.

O fracţiune de secundă, no. O fracţiune de secundă a fost”, spune Ioana Pătrășcanu, bunica lui Darius.

FAPTE

25 aprilie 2017, Balta Sărată, Teleorman. Dănuţ Pascu, un copil de 1 an şi 8 luni, este scos cu viaţă din fântâna gospodăriei. Operaţiunea durează aproape 11 ore. Bebeluşul are nevoie de resuscitare în urma unui stop cardiac. Supravieţuieşte.

16 iunie 2016, Rodna, Bistriţa-Năsăud. 100 de oameni îl caută de Darius Bârnicu, un copil de un an şi jumătate dispărut din curtea casei. După aproape cinci ore, copilul este găsit, fără suflare, în fosa septică.

În ultimii doi ani, cel puţin opt copii au căzut în puţuri sau în fose septice. Aceste tragedii sunt aisbergul unui fenomen naţional: neglijarea copiilor în familie. Peste 14.000 de copiii se află, anual, în situaţii de abuz şi neglijare. Aceasta este însă cifra oficială. (Sursa: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie).

Am zis că dacă Dumnezeu mi i-a dat, să-i fac!”

Discuție cu Georgeta Barzu, mama a nouă copii:

- Ce faceţi, doamnă, cum o duceţi dumneavoastră aici?

- Greu, dar ce să fac? Nu trebuie să-mi cresc copilaşii?

- Câţi copilaşi aveţi?

- 9 şi 2.

- Şi mai aveţi grijă de doi.

- Da, şi doi nepoţi. Fata a plecat în lume, care are doi copii, a plecat în lume şi n-are un' să steie. Şi mi i-a lăsat mie. Fata asta mi-a lăsat-o la două luni. Şi eu am avut. E o diferenţă de două luni.

- Între fiică şi nepoată, nu?

- Da.

- Când v-aţi pus dumneavoastră problema dacă mai merită să faci copii, în condiţiile în care...

- N-am vrut să fac păcate.

- Cum?

- N-am vrut să fac păcate. Am zis că dacă Dumnezeu mi i-a dat, să-i fac.

„Vorbim în primul rând despre o neglijare a sănătăţii şi a aspectelor de îngrijire, vorbim de copii care fie nu sunt hrăniţi corespunzător, fie nu sunt hrăniţi deloc, copii rămaşi flămânzi, copii de a căror stare de sănătate nu se îngrijeşte nimeni”, comentează Diana Stanculeanu, de la organizația „Salvați Copiii”.

Anul trecut, la Telefonul Copilului am înregistrat mai bine de 10.300 de cazuri care au necesitat şi intervenţia instituţiilor abilitate la nivel local. iar mai bine de 24% dintre acestea s-au referit la neglijare”, detaliază Cătălina Surcel, de la organizația „Telefonul Copilului”.

„Copii murdari, copii care nu sunt îmbrăcaţi în acord cu starea vremii. Vorbim de copii abandonaţi la propriu, copii care sunt lăsaţi foarte mult timp singuri acasă, fără supravegherea unui adult sau măcar a unuia dintre părinţi”, completează Diana Stanculeanu.

FAPTE

Peste jumătate din copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau chiar sunt la limita subzistenţei. Cei mai mulţi sunt prea săraci ca să mai meargă la şcoală. Unul din cinci copii merge la culcare flămând. Aproape 2% fură ca să mănânce.(Sursa: Salvaţi Copiii, UNICEF, World Vision)

Discuție cu Georgeta Barzu, mama care are grijă de 11 copii

- Astăzi ce-au mâncat?

- Smântână, cartofi şi acum am pus fasolea la foc. Uitaţi: smântână, pâine, şi acum am nişte fasole la foc. Fac şi cartofi. Şi, când iau alocaţia, iau un sac de cartofi. Că n-a venit alocaţia, mai iau pe datorie.

- Ea a fost bolnavă, a stat 7 luni în spital la Iaşi, am avut noroc de o asistentă şi mi-a creştinat-o. Am mai avut o fată. Şi am avut şi vaci. Am vândut-o. Şi am avut o fată pe care a bătut-o bărbatu-so, a trebuit măritată la 14 ani. Şi era să moară. Am vândut iapa pentru ea. Acuma... nu e sănătoasă.

- Practic, în viaţa asta a dumneavoastră, tot ce faceţi e să aveţi grijă de copii.

- Ce să fac, vreau să plec, dar nu pot. Vreau să plec şi eu oleacă la muncă în lume.

- Da' ce s-a întâmplat cu fata? Cum să moară?

- Păi, a bătut-o bărbatu-so. Pretenul ei care are şi un copil cu el a bătut-o, a bătut-o bine, a bătut-o-n comă. Şi a stat şase luni chiar în comă. Nici nu credeam că mai trăieşte. Şi a rămas cu şoc. Şi are 17 ani, n-are 18 ani, are 17 ani. Una de 20 de ani a nimerit-o mai bine, că a fost mai cuminte şi ascultătoare. A nimerit-o, e căsătorită.

- Ce-a ajuns?

- N-o bate bărbatul, nu vrea să plece de la el. Nu trăieşte nici ea bine aşa, dar nu vrea să părăsească copilul. Dar asta de 17 ani, asta mi-a făcut greutăţi.

- Şi ea ce face acum?

- E la un... mi-e ruşine să spun. Şi-a găsit un bărbat de 44 de ani, mai mare ca mine.

Traiul din alocație și ajutor social. Plus „băuturica”

- Da' când aţi plecat dumneavoastră ultima oară din satul ăsta?

- Da' n-am plecat niciodată.

- Eu cu lumânarea, n-am avut lumină, m-a ajutat tot domn' primar. Şi, jumate-jumate din alocaţie, şi jumate m-a ajutat primarul şi-am tras lumină. 10 ani am stat fără lumină. Şi i-am crescut cu lumânare. Şi ce? Şi nu i-am fript, nu i-am opărit, nu i-am... aşa m-am chinuit şi i-am crescut.

Mircea Scutelnicu, primarul comunei Gârceni, explică:

Eram în faţa primăriei când a venit un copilaş care stă la bunica şi mi-a spus: „Nenea Sorin, nu ne da la stat, nenea Sorin". Şi atunci mi-o rupt inima, credeţi-mă. De asta am zis: Hai să încercăm şi varianta asta. Mai mult de-atât ce putem să le facem. Asta e ultima variantă şi ultima lor şansă. Dacă nu... noi înaintăm cazul mai departe. Protecţia Copilului ştiu. Sunt monitorizaţi şi de Protecţia Copilului, şi de noi mereu”.

- Dar dumneavoastră ce le spuneţi când mergeţi acolo?

- Ce să le spun, să facă curăţenie, să aibă grijă de copii, să deie copiii la şcoală, să hrănească copii. Asta le spun. Chiar şi înainte de Paşti le-am dus doi saci de haine îmbrăcăminte la copii, spune Lăcrămioara Băisan, asistent social la Gârceni.

- Nu sunt organizaţi, mai apar şi neînţelegeri între ei. Şi mai este şi marea problemă, marea problemă care eu sunt sigur că nu este numai la Gârceni. Este o problemă naţională în România. Alcoolul. Băuturica şi de aici pornesc toate, punctează primarul Scutelnicu.

FAPTE

La fiecare cinci ore, un copil mai mic de un an moare în România. Rata mortalităţii infantile este de 8,8 - 9 decese la 1.000 de nou-născuţi vii.

Peste o treime dintre mamele din mediul rural nu au fost niciodată controlate de un medic ginecolog pe perioada sarcinii.

Aproape jumătate dintre decesele copiilor mai mici de cinci ani au cauze evitabile, preecum boli ale aparatului respirator, leziuni traumatice şi cauze externe. (Sursa: Salvaţi Copiii, Eurobarometru).

Statul român nu oferă niciun serviciu de informare şi educaţie parentală pentru viitorii sau actualii părinţi.

Nu avem nicio strategie cu privire la pregătirea cuplurilor pentru a deveni părinţi. Pentru aceştia, viaţa de cuplu rămâne o coincidenţă, nu o alegere.

Discuție cu asistentul social, doamna Lăcrămioara:

- Bună ziua, Damian! Ce faci?

- Uitaţi, bine.

- Bine? Copiii îi ai acasă?

- Da.

- Merg la şcoală?

- Da.

- Ai ce-ţi trebuie, ai curăţenie?

- Doamnă, este curăţenie, uitaţi, că este curăţenie.

- Ai mâncare la copii?

- Este doamnă, cum să nu este. Este cartofi, fasole.

- Măi, curăţenie este ca la un bărbat singur.

- E ca la un bărbat, nu ca la o femeie.

- Animale ce-ai tu acasă?

- Da' n-am decât trei păsări. Decât trei păsări şi-atât. Mai mult nu am. Că asta e, ce să facem, doamna Lăcrămioara, dumneavoastră mă ştiţi foarte bine acum, că, na.

- Bravo. Mai faci un pic de ordine aici şi să ai grijă de copii.

- Da, doamnă, da' bineînţeles, cum să nu.

Damian Hanu este tatăl lui Petruţ şi Sebastian.

- Problema este în felul următor: eu am fost însurat cu nevastă de 13 ani de zile, deci s-au născut patru copii, doi m-au lăsat, deci s-a despărţit de mine, doi - cu dân..., începe să explice bărbatul.

- Şi când v-a lăsat soţia?

- Păi, sunt vreo trei ani.

- Vreo trei ani. Da' de ce?

- De ce? Din cauza.. că n-am bătut-o, n-am înjurat-o. A plecat după un naş de-al meu, ca să spun drept în faţă. După naşul meu a plecat. Deci el m-a botezat, el m-a cununat şi a plecat după dânsul.

Petruţ a leşinat de foame lângă şcoală.

- De-atunci m-am învăţat minte. Chiar şi doamna Lăcrămioara mi-a zis: stai liniştit acasă şi ai grijă de copii. Uite, îţi dăm casă să ai grijă de copii. Ceea ce am făcut, spune tatăl.

- Chiar băiatul este.

- Mi-era rău.

- O picat jos, asta e. Ce să... Eu n-am fost acasă, am fost la muncă.

- Eraţi la Focşani la muncă, nu?

- Da, da, da. Şi am fost la muncă, la Focşani, pentru că tot aşa, ca să-i întreţin, că dacă puteri n-am avut. Putere nu este, nu este, de unde facem noi, să am un serviciu, să am.

- Şi de-atunci oare s-a mai întâmplat să staţi aşa, mai mult timp plecat de-acasă.

- Nu. Nu, nu.

Familia Hanu locuia într-un bordei, lângă sat.

- Da' ţie de ce ţi s-a făcut rău atunci, mai ţii minte?

- Nu.

- Da' mai ţii minte că ai ajuns pe la Vaslui, la spital?

- Da, da, a fost la spital.

- A venit tatăl după tine atunci?

- Da, m-am dus direct la dânşii la spital. Dar n-a vrut să-mi dea voie de-acolo doamna de la Protecţie, doamna asistentă, cum era, care-avea grija lor, nu mi i-a dat acasă timp de două săptămâni.

- Unde-aţi fost două săptămâni?

- O stat în spital o săptămână. Şi-apoi i-a dus la un centru de plasament până îmi găseşte locuinţă.

- Şi ce i-ai spui lui' tata când l-ai văzut prima oară?

- Ei, au început a plânge, vă spun eu, au început a plânge, merg acasă, vreau acasă, şi, na, asta e, ce să le facem.

„Cei doi copii care au apărut cândva în presă sunt elevii şcolii gimnaziale Racova. Eu ştiam înainte de acel eveniment neplăcut, nedorit de nimeni, când au fost luaţi cu salvarea, ştiam de la colegii mei, profesori de acolo, de la şcoala Racova, că mama i-a părăsit, că au rămas doar cu tatăl şi că e o problemă cu hrana, cu masa zilnică. Şi ei făcuseră un grafic, în fiecare zi cineva se oferea pe a doua zi să le pregătească ceva de mâncare. Ştia sigur: „Eu mâine fac ciorbiţă să le duc celor doi copii", povestește Veronica Topliceanu, directoarea școlii din Gârceni.

„Aici, da, am putut găsi, cu ajutorul Protecţia Copilului de la Vaslui, s-a găsit soluţia asta, să-i fie cumpărat această casă. El stătea undeva, la o casă, pe deal. Casă... impropriu casă... Bordei era. E un caz.. e un caz.. ca să spun aşa.. câştigat. Bătălia asta am câştigat-o cu Damian, e o bătălie câştigată”, spune Mircea Scutelnicu, primarul comunei Gârceni.

„Şi în prezent ei n-au abandonat şcoala, vin în fiecare zi la şcoală, sunt doar în îngrijirea tatălui şi sperăm noi că cu bine să termine opt clase”, adaugă directoarea școlii.

Majoritatea din cei care nu continuă şcoala sunt copii din familii dezorganizate. Pleacă ori mama şi rămân copiii în grija tatălui, pleacă ori tatăl şi rămân în grija mamei, iar cel care rămâne nu se achită de cele mai multe ori de sarcinile de părinte, să ţină locul şi celui plecat. Mai grav e că, atunci când pleacă unul din ei, nu se mai întoarce. Rămâne disperat, începe consumul de alcool, venituri din ce în ce mai puţine, pune pe primul plan altceva decât copilul, iar atunci copilul este un dezrădăcinat. El nu ştie încotro s-o apuce. Nu mai are acea bază unde se-ntoarce în fiecare zi, să ştie că-l aşteaptă mama, îl aşteaptă tata, cu dragoste, cu mâncare, cu vorbă bună”, explică Veronica Topliceanu.

O soluție. After-school comunal, gratis pentru toţi copiii

„Ne aflăm în localul bibliotecii comunale şi această ludotecă s-a născut din dorinţa de a le oferi copiilor noştri din Gârceni un loc plăcut şi sigur unde să-şi petreacă timpul liber, unde să-şi petreacă timpul din vacanţe, pentru că ei nu au foarte mulţi posibilitatea de a avea un spaţiu de ... petrecere a timpului liber. Cei care vin aici sunt supravegheaţi, învăţăm lucruri frumoase, toate activităţile au ca pilon principal cartea, eu îmi doresc foarte mult să-i apropii de carte şi de bibliotecă şi să le insuflu dragostea asta faţă de lectură”, spune Gabriela Rusu, bibliotecar la școala din Gârceni.

- Ce vă place vouă mai mult şi mai mult şi mai mult şi mai mult la locul ăsta?

- Cărţile educative!

- Ce cărţi educative ai citit tu?

- 365 de întrebări şi răspunsuri, Enciclopedia naturii et cetera

- Astăzi ce-ai citit?

- Ţările planetei şi.. continentele şi Enciclopedia naturii.

- Ce s-ar întâmpla cu copii ăştia dacă n-ar fi aici în fiecare zi?

- Ar fi stat pe stradă. Sau acasă, singuri, aşteptându-şi părinţii să vină de la serviciu, de la muncile câmpului, spune bibliotecara.

- Cui îi place să stea singur acasă să ridice mâna sus! ... Ţie-ţi place?

- Da.

- Ce faci când eşti singură acasă?

- O aştept pe mama.

- Şi câtă vreme o aştepţi?

- Două ore sau o oră.

- Şi ce faci în timpul ăsta?

- Mă joc, mă uit la televizor.

- Părinţii tăi când vin de la serviciu?

- Câteodată la ora 8, ora 5, depinde.

- Răspundeţi copiii care au părinţi cu serviciu!

- Când vine mama de la serviciu sau tati?

- Mama mea vine acasă pe la 2 sau 3.

- Bunica mea vine de la şcoala de la vale pe la 4.

- Tati vine pe la 5.

- Tata vine pe la 6.

Criză de asistenţi sociali. Un oraș de săraci

FAPTE

Peste 427.000 de persoane trăiesc în sărăcie severă în satele din România. Mai mult decât populaţia oraşului Cluj-Napoca. Pentru ei, statul are angajaţi doar 292 asistenţi sociali.

La nivel naţional, România mai are nevoie de 20.000 de angajaţi în acest serviciu. (Sursa: Institutul pentru Politici Sociale şi Administrative şi al Asociaţiei Asistenţilor Sociali din România)

„Eu vă spun că asistentul social, în mediul rural, în Româia, aproape că nu există. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului este mult prea departe pentru a interveni în fiecare caz din mediul rural. Pot spune că de aici şi apar tragediile. Ancheta socială este esenţială, de acolo pleacă totul. Trebuie să evaluezi foarte bine situaţia, pentru ca, apoi, să ştii foarte bine ce ai de făcut cu familia. Sunt foarte greu de găsit aceşti specialişti care să facă naveta în astfel de comunităţi. Să-și desfăşoare activitatea în sprijinul aceslor familii. Chiar şi la nivelul DGASPC sunt destul de puţini specialişti faţă de nevoia existentă”, semnalează Cătălina Surcel de la „Telefonul Copiilor”.

Alarmă la Vaslui: 5.000 de copii sunt în atenţia DGASPC

Ionel Armeanu-Ştefănică este director general la DGASPC Vaslui. Ne prezintă instituția.

- Bună ziua, bună ziua! Aici sunt înscrierile pentru copii. Deci, de aici se începe dosarul pentru copii. Şi el trece aşa... mergem din sală în sală.

- Şi de aici dosarul intră în comisie. Bună ziua! Şi aici e comisia pregătită acum cu dosare. Şi mă aşteaptă pe mine.

- Şi aici sunt oamenii care sunt veniţi la comisii.

- Şi aici lucrează asistenţii sociali care monitozează tot ce înseamnă copii în asistenţă maternală. Şi intrările copiilor. Fiecare asistent social are un laptop, merge în teren, îşi face înregistrările în laptop, vine, descarcă. Şi aici sunt dosarele la care lucrează ei..

- Păi, sunt cam mult cazuri.

- Păi, sunt, pentru că, în total, adulţi şi copii avem peste 20.000 de cazuri, din care vreo 5.000 sunt numai copii.

- Dintre astea, cazurile de neglijare sunt majoritatea.

- Majoritatea care ajung la social sunt cazuri care pleacă de la neglijare. Pentru că şi abandonul, până la urmă, tot de la o neglijare pleacă.

Georgiana Iordan este asistent social. Vorbește la telefon:

„Alo, bună ziua. Aţi mai vorbit cu mama copilului de-atunci? Nu? Nu v-a contactat în niciun fel, nu? Mhm, mhm. Nu s-a interesat nimeni. Şi acuş el are un anişor. Deja se încearcă identificarea unei familii care doreşte să se ocupe de creşterea lui. Şi vom vedea ce va fi; poate între timp vă hotăâţi dumneavoastră cu soţul. Da, da. Copilul este la fel de sănătos, la fel de voios?”

„Ca să lucrăm pe prevenire ar fi foarte greu şi ne-ar trebui foarte mulţi oameni. Şi noi suntem într-o situaţie în care nu avem personalul de care avem nevoie. La ora aceasta avem în jur de 300 de locuri neocupate în judeţ. Dar problema este că noi nu putem merge să facem prevenţie la nivelul fiecărei localităţi. Sunt fenomene care sunt foarte greu de controlat şi aici nu ştiu dacă neapărat instituţiile pot să intervină într-un anumit mod eficient cât ar trebui să intervină familia”, spune Ionel Armeanu-Ştefănică, director general DGASPC Vaslui.

Avem de-a face cu o - în cel mai bun caz - cu o relaxare a adultului care îngrijeşte copilul respectiv şi care nu stă să se gândească că un copil de doi ani, de trei ani, de patru ani care explorează, care se caţără, care nu înţelege pericolul şi riscurile, se poate urca, iată, pe un pervaz de fereastă de curiozitate şi, de acolo, orice se poate întâmpla. Deci acestea, într-adevăr, sunt formele extreme, foarte adesea avem de-a face şi cu un factor de hazard, de întâmplare extrem de nefericită”, spune Diana Stanculeanu, de la organizația „Salvați Copiii”..

Găsit fără suflare în fosa septică

Ioana Pătrăşcanu, bunica lui Darius, povestește îndurerată:

„L-a cătat de vreo trei ori, nici nu ştiu de câte ori l-o cătat şi nu l-a găsit. Şi-a cătat pe aici, peste tot, pe unde-a ştiut. Nu l-a găsit. Acuma se făcea noaptea şi au adus câinele dresat. Şi câinele dresat l-a găsit.

Şi aşa ne de dor de el, Doamne, cât am dori să-l vedem.

Maică-sa lucra prin bucătărie, avea de lucru, copilul a fost foarte iute, fugea, s-a dus, s-a jucat, mamă-sa a ieşit, iar a intrat în casă şi-aşa. Într-un moment dat a fost foarte aglomerată în bucătărie, n-a mai ieşit.

Da, a fost o mică neatenţie, asta a fost, o neatenţie mică. Cât ai clipi. În canalizarea asta de aici a căzut. Dar n-a fost aşa de bine acoperit. A fost un pled. Şi el, cum a umblat, s-a dat deoparte. Şi acolo a căzut”.

Acasă la copilul salvat dintr-un puţ de 16 metri

Dănuţ Pascu a împlinit doi ani. La câteva luni de la ceea ce putea să fie o tragedie, părinţii susţin că şi-au învăţat lecţia: au astupat fântâna.

Copiii nu mai şade singuri niciodată. Le fac jucării, le pui aici o pătură, ceva, şi şade şi se joacă”, spune Vasile Pascu, tatăl lui Dănuț.

Ionela Pascu, mama lui Dănuţ, e sigură pe ea:

- Când am treabă în casă şi nu e el acasă, închid uşa, ca să nu mai poată ieşi afară. Prizele le-am ridicat sus, ca să nu poată ei să ajungă la ele.

- La fântână are capacul pus.

- La fântână am sudat ca să nu mai ..

- A fost ca o lecţie, practic, momentul ăsta.

- Pentru noi şi pentru întreaga lume care a avut fântânile la fel ca noi. Dar n-am crezut vreodată că el să se urce acolo, că noi, de câte ori îl lăsam în curte, de unde-l puneai, nu se mişca. Dar nu ştiu atunci.. El şi fata-mi spune că era o pisică pe fântână. Asta mi-a spus. Îmi spune că Didi s-a urcat că a văzut pisica aia pe fântână şi s-a aruncat şi pisica cu el, dar nu ştiu care, că ale noastre erau amândouă pisicile. Nu ştiu, spunea că o pisică neagră şi cu pisici.

De la pediatrie direct la maternitate

- Eu nu am plecat o clipă din uşa de la spital. Acolo dormeam, pe scaun, spune tatăl lui Dănuț.

- Se rugau de mine să plec acasă, că sunt însărcinată şi că nu e bine să stau atâta timp în picioare şi-n fund şi n-am vrut să plec. Şi chiar în ziua când l-au externat pe el pe drum, ne apropiam de Alexandria..., își amintește mama.

- Şi-a făcut fetiţa.

- N-am mai putut.

- Când am ajuns la spital, gata, m-au dus direct în sala de naştere, că n-am mai putut.

- Şi copilul era cu dumneavoastră în maşină, abia-l externaserăţi.

- Da, am plecat cu el acasă şi ea a rămas la spital. Asta e. Asta e totul. Altceva...

„Este foarte important de ştiut că astfel de situaţii pot fi raportate în mod anonim. Pentru că aici este o problemă. Dacă te adresezi unei instituţii abilitate trebuie să te legitimezi, trebuie să semnezi acea sesizare pe care tu o faci, trebuie să te duci personal, să ţi-o asumi. Dacă suni totuşi la 116.111 şi sesizezi o astfel de situaţie, nu trebuie să oferi datele cu caracter personal”, reliefează Cătălina Surcel avantajele de a apela la Telefonul Copilului.

„Sunt copii care vin din mediul rural şi ne contactează şi acolo principala problemă este sărăcia - de aici apare şi neglijarea. Doar că sunt tot mai mulţi copii care ne sună şi din mediul urban. Aşa se întâmplă că sunt copii care ne contactează doar pentru a ne spune o poezie, doar pentru a ne cânta un cântec - unele dintre acestea chiar în limbi străine - şi sunt mândri că au reuşit să le înveţe, din păcate nu au cui să le spună, dar doresc să se exprime şi atunci ne contactează pe noi. Sunt alţi copii care ne povestesc despre ce-au făcut ei chiar zi de zi la şcoală. Ne întreabă dacă reuşim noi să facem lecţii cu ei la telefon. Aşadar, neglijarea a căpătat şi alte proporţii şi se manifestă şi altfel faţă de cum ştiam noi odată”, conchide Cătălina Surcel.

- Ce să mai spunem, c-avem şi noi treabă, aşteptăm vaca să vină, se scuză Vasile Pascu, tatăl lui Dănuț. Suntem fericiţi că a scăpat din ce-a fost mai greu şi.. Fă, mă, cu mâna! Fă cu mâna! Fă cu mâna, n-auzi, ia mâna din guriţă!

Camera se-nchide și lasă în urmă o lume pe care mulți n-au cum s-o înțeleagă.

Echipa care a realizat acest reportaj:

Laurențiu Ungureanu – reporter

Eugen Șimonia - imagine

Ionuț Duinea - montaj