Sistemul de avertizare a populației, gata în două luni

Data publicării:
telefon

RoAlert, sistemul care va avertiza populaţia în situaţii de risc major, a făcut azi un pas important. Guvernul discută la această oră despre realizarea lui, după ce în ultima perioadă au avut loc discuţii cu reprezentanţii companiilor de telefonie mobilă, dar şi cu oficiali ai STS, IGSU şi ANCOM. Premierul vrea ca sistemul să fie funcţional în cel mult două luni.

Carmen Dan, ministrul de Interne: Acest sistem presupune multiple avantaje precum transpunerea și repetarea ciclică a unor semnale rapide prin surse autorizate, adaptate stării de pericol prin intermediul operatorilor de telefonie și acest mesaj, acest sistem de alertare, este îndreptat către toți utilizatorii aflați în arealul amenințat.

Secretarul de stat Raed Arafat este desemnat, în calitate de șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI să fie responsabil atât cu coordonarea tuturor activităților care privesc finanțarea, cât și cu derularea procedurilor de achiziție, cu livrarea și punerea în funcție a sistemului.

Responsabili de dezvoltarea și implementarea proiectului sunt cei de la ISU, STS, ANCOM și operatorii de telefonie mobilă. Tot ce s-a făcut până acum a ajuns pe masa Guvernului, iar premierul Mihai Tudose a spus că este un prim pas concret în acest sens și dorește ca în următoarele două luni acest sistem să fie operațional.

Este vorba de un sistem de avertizare timpurie a populației prin SMS, practic cei care se află într-o zonă de risc major primesc un mesaj de tip „alertă”, indiferent de tipul telefonului mobil. Acesta nu trebuie să fie neapărat un smartphone.

Proiectul prevede ca „riscul major” să însemne fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii sau alte calamități.

Mesajul va fi unul foarte scurt, succint, care în unele cazuri ar putea conține și recomandări pentru populație. O alertă de acest fel vor primi inclusiv turiștii care s-ar afla în acest zone de risc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri