Sari la conținut

Slalom printre gropi şi noroi. Drumul comunal care este în reabilitare de un an

Așa se chinuie în fiecare zi copiii din satul Sărand să ajungă la școală. Cu ghiozdanele în spate, se ajută între ei să sară peste şanţurile adânci lăsate în urmă de muncitorii firmelor de construcţii.

Avem copii mici care pot să cadă, în orice moment pot să cadă, să se întâmple ceva rău la noi în cartier, nu au capace, drumul e foarte rău,” se plânge un localnic.

Obligația nu este a noastră, ci a constructorului, noi am sesizat constructorul să semnalizeze, capace sunt posibil că unele dintre ele fiind de plastic s-au deteriorat,” spune Liviu Gurău, primarul comunei Copăcel.

Lucrările la drumul din Sărand au început în luna februarie a anului trecut. Se ocupă o firmă care a câştigat contractul pentru asfaltare în valoare de 2 milioane de euro, bani europeni. Doar că muncitorii mai mult au stat.

Pe amplasamentul acestui şantier se executau şi se execută şi în prezent lucrări de extindere alimentare cu apă (...) motiv pentru care nu am putut realiza lucrările prevăzute în contract.” (Sursa: Răspunsul firmei de construcţii)

Problema e că şi lucrările la reţeaua de apă au fost oprite.

Pe strada principală a fost introdusă o conductă de apă care a fost balastată de către antreprenorul lucrării datorită condițiilor meteo nefavorabile. Activitatea va fi reluată în februarie,” explică Renata Tripa, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Oradea.

Chiar şi cu atâtea probleme, primarul rămâne optimist.

Reporter: „Puteți da acum un termen pentru finalizarea drumului?”

Liviu Gurău - primarul comunei Copăcel: „Da sigur sigur, finalul lui martie!”

Reporter: “Două mii ...?”

Liviu Gurău: „2016, bineînțeles!”

Nu e sigur că acest termen va fi respectat. Firma angajată pentru asfaltare e acum verificată de inspectorii în construcţii, care au primit o reclamaţie potrivit căreia lucrările ar fi fost începute fără toate avizele necesare. Proiectul iniţial prevedea ca termen de finalizare septembrie 2015.