Șofatul preventiv, transformat în afacere

Data publicării:
condus preventiv

Mihai Beldie are cursele de maşini în sânge. S-a urcat prima dată într-un cart la patru ani şi a fost cel mai tânăr pilot din România la cursele de viteză în coastă. De la Mihai am luat primele lecţii despre poziţia la volan.

Mihai Beldie: La 9 şi un sfert. Asta e poziţia perfectă din punct de vedere a cuplului volanului. În 30% din timpul utilizării la volan, trecem pe contrasens. Şi te trezeşti pe contrasens şi hopaaa...vino înapoi! Dacă te gândeşti sunt sigur că găseşti cel puţin odată când ai făcut asta.

Din păcate, avertizează Mihai, întâlnim tot mai des în trafic şoferi care se cred piloţi de curse şi uită să calce frâna.

Mihai Beldie: Respectăm regula celor 3 secunde. În momentul în care ai o maşină în faţă care se mişcă în ritmul tău, îţi iei un reper fix. Te gândeşti la duba respectivă. Uite acum a trecut maşina şi până în momentul în care tu ajungi în dreptul punctului respectiv trebuie să treacă trei secunde: o secundă e pentru a reacţiona tu, o secundă e a maşinii pentru a reacţiona şi o secundă să oprească ea.

Lângă Bucureşti, pe o adevărată pistă de curse, şoferii care renunţă la orgoliu sau sunt trimişi de angajatori tocmai asta învaţă - să conducă prudent, să frâneze în siguranţă, să evite obstacole şi să ia corect virajele.

Ovidiu Zaberca, pilot instructor: Am avut cursanţi care, când m-am urcat cu ei în maşină mi-am dat seama că sunt un om norocos că nu m-am întâlnit cu ei pe şosea. Când am început să-l corectez a început să transpire: Băi, nu am crezut că chiar aşa mult am de lucru!

Cu o rată de 91 de morţi în accidente rutiere la un milion de locuitori, România este depășită doar de Letonia în rândul statelor membre UE. Numărul e de peste 3 ori mai mare decât în Olanda, Suedia sau Marea Britanie. În total, companiile de asigurări au plătit 3,4 miliarde de lei anul trecut drept despăgubire în urma accidentelor.

Mihai Tecău, director general companie de asigurări: Dauna medie este undeva între trei mii jumătate şi patru mii. Dacă sunt conducători auto cu mai multă experienţă poate daunele vor scădea. Atunci media nu o să fie chiar cea mai mare problemă.

Asiguratorii se gândesc să acorde reduceri la încheierea poliţelor pentru cei care demonstrează că au urmat cursuri de condus preventiv. În alte ţări sistemul funcţionează, iar reducerile pot ajunge chiar şi la jumătate din valoaea asigurării obligatorii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri