Stăpânii străzilor. Șoferii parchează unde vor, de când nu le mai sunt ridicate mașinile

Data publicării:
masina parcata trecere pietoni

Mai mulți călători au fost nevoiţi să coboare din tramvai şi să ridice pe braţe maşina parcată pe şine. Şoferul a lăsat-o acolo şi şi-a văzut de treabă. Situaţiile de acest fel sunt tot mai dese.

În luna mai, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis că ridicările de maşini nu mai pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale. Din acel moment, angajaţii firmelor de ridicări nu s-au mai putut atinge de niciun autoturism parcat ilegal.

Unii şoferi au înţeles că asta le permite să încalce chiar şi regulile de bun simţ.

„Până şi pe trecerea de pietoni parchează. Trei maşini sunt aici. În alte părţi e şi mai rău”, spun trecătorii.

Pe o altă trecere de pietoni, o maşină tronează în mijlocul drumului.

Oamenii cred că ar trebui să primească mai mult ajutor. În Bucureşti, poliţiştii dau în medie 16 sancţiuni pe zi.

În ultimele şase luni ale anului, poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat peste 3100 de sancţiuni contravenţionale”, spune Laura Snae, purtător de cuvânt la Brigada Rutieră.

Liniştiţi că riscă cel mult o amendă, mulţi şoferi îşi parchează maşinile ca şi cum ar fi singuri pe străzi.

Rar mai găseşti în Bucureşti câte un trotuar pe care să aibă loc doi trecători. Şoferii profită de fiecare bucăţică pentru a-şi parca maşinile”, relatează Ioana Ciurlea, reporter Digi24.

De aici până la situaţii absurde este doar un pas.

Trecătorii, printre maşini, că pe trotuar... n-avem loc!”, spune un pieton.

Nici la Cluj-Napoca nu este mai bine. Pistele de biciclete sunt ocupate de autoturisme, iar pe zebre pietonii fac slalom printre maşini.

„Numărul amenzilor aproape s-a triplat de la momentul la care nu mai putem ridica aceste autoturisme”, spune Oana Buzatu, purtător de cuvânt la Primăria Cluj-Napoca.

Şoferii care parchează în locuri nepermise riscă amenzi de până la 500 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri