Sari la conținut

Stații de închiriat biciclete la Cluj-Napoca. N-au fost date în folosință, dar trebuie deja reparate

50 de staţii de biciclete au fost amplasate în Cluj-Napoca în primăvara anului trecut, iar proiectul trebuia demarat în toamnă. Din cauza unor probleme cu licitaţia pentru biciclete, inaugurarea a fost amânată pentru februarie 2014, dar nu s-a mai făcut nici luna trecută. În tot acest timp, staţiile au fost practic abandonate.

„Au existat probleme la predarea amplasamentului şi s-a modificat soluţia şi amplasamentul acestor piste, a fost nevoie de o reproiectare a lor pe noul amplasament”, a declarat Ovidiu Câmpean, managerul de proiect,

Peste iarnă, una dintre staţii a fost complet distrusă. Mai exact, grila pe care urmau să fie prinse bicicletele a dispărut. Nici celelalte nu sunt într-o stare mai bună. Aproape toate cele 49 de staţii au fost vandalizate.

„Nu cred că e normal de fel, trebuia să le conservăm şi să putem circula cu bicicletele”, este de părere un localnic. „Sunt nişte bani aruncaţi, oricum se distrug că în ţara asta nu ţine nimic. Dacă nu avem grijă degeaba se tot investeşte”, spune o clujeancă.

Autorităţile locale au plătit deja peste patru milioane de lei - adică aproape un milion de euro - pentru construcţia staţiilor şi livrarea celor 500 de biciclete, care nu au ajuns încă în Cluj-Napoca. Acum, la această sumă se va adăuga şi nota de plată a reparaţiilor.

„Sunt mai multe operaţiuni care trebuie făcute de la repararea bicicletelor, întreţinerea lor, curăţare staţiilor şi bicicletelor”, explică Ovidiu Câmpean.

Sistemul de bike-sharing este gata pe trei sferturi şi va fi cel mai probabil inaugurat în iunie, promit acum autorităţile. Valoarea totală a proiectului european este de 17 milioane de lei.