Sari la conținut

Statistici alarmante. La Maternitatea "Cuza Vodă", numărul mamelor minore s-a dublat

Anul acesta, lunar, în medie 14 tinere care nu au împlinit încă vârsta majoratului au adus pe lume copii la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi. Este şi cazul Andreei (nume fictiv, n.r.). La 16 ani a aflat că este însărcinată, iar în urmă cu trei săptămâni a născut un băieţel. Vestea că va fi mamă de la o vârstă atât de fragedă a speriat-o, însă sprijinul părinţilor a determinat-o să dea viaţă copilului.

„Am rămas, am rămas, ce să fac? Mă ajută părinţii. Şase clase am făcut. Nu am mai făcut după aceea”, spune Andreea.

Sarcina adolecentei nu a fost una uşoara, iar la naştere a suferit un atac cerebral.

„A avut probleme mari şi am susţinut-o. Am vândut vaca de acasă şi am dus-o la spital. O învăţ eu şi o susţin eu că sunt mama ei şi o suţin. E copilul meu şi cum trăiesc ceilalţi o să trăiască şi al ei”, spune Maria, mama Andreei.

Dacă în 2009, la Maternitatea "Cuza Vodă" din Iaşi au născut 137 de mame minore, anul trecut au fost 200, iar în primele şapte luni din 2016 au fost 102.

Medicii spun că numărul mare de naşteri la vârste fragede arată lipsa unei educaţii sexuale.

„Trebuie să privim situaţia ţării noastre în contextul general: economic, educaţional, a transformărilor din ultimii 26 de ani, a închiderii şcolilor şi a lipsei educaţiei parentală, educaţie pentru viaţă sănătoasă”, spune Iuliana Zăgan, asistentul social de la Maternitatea „Cuza Vodă" Iaşi.

Aceste tinere, de foarte multe ori, ajung să fie examinate pentru prima oară de un medic obstetrician când nasc. Ceea ce este cu totul şi cu totul anormal şi nu mai spun de riscurile care sunt”, spune dr. Iolanda Blidaru, managerul maternităţii „Cuza Vodă" Iaşi.

Şi statistica Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi este îngrijorătoare. Potrivit sesizărilor trimise de spitalele din municipiu, în primele şase luni ale acestui an au fost înregistrate 291 de cazuri în care o minoră a devenit sau urmează să devină mamă. Asta, în condiţiile în care anul trecut au fost înregistrate 235 cazuri în total.