Statui de bronz furate de pe stradă

Data publicării:
STATUI

Sculpturile din bronz care îi reprezentau pe autorul primului tratat de bacteriologie din lume şi pe inventatorul unui medicament vor ajunge la topit, dacă poliţiştii nu îi prind repede pe infractori.

De peste 80 de ani, unul dintre busturile din bronz se afla în faţa Maternităţii Bega din Timişoara, iar celălalt în faţa Institutului de Sănătate Publică. Medicii din cele două instituţii au observat dispariţia sculpturilor.

Încă de când eram studenţi, şi fiind născut în Timişoara, de câte ori treceam prin faţa maternităţii şi a Institutului de igienă acele statui erau acolo. Ele sunt reprezentative pentru cele două instituţii”, a spus Marius Craina, managerul Spitalul Judeţean din Timişoara.

Sculpturile erau incluse pe lista monumentelor istorice. Potrivit experţilor, un bust din bronz realizat la comandă costă peste 10.000 euro. „Aceste lucrări au o valoare materială, să spunem câte kilograme de bronz conţin, dar valoarea adevărată este cea artistică. Acestea sunt lucrările marelui sculptor Romul Ladea, care a fost una dintre cele mai însemnate personalităţi ale sculpturii şi ale artei plastice româneşti din perioada interbelică”, a spus Ianos Szekernyes, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Timişoara.

Poliţiştii au început ancheta, însă spun că va fi destul de greu să dea de urma hoţilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri