Știrea despre reducerea programului de lucru vinerea, fake news

Data publicării:
targ locuri de munca agerpres
Foto: Agerpres

În mediul online, a circulat, joi, o știre despre iminenta reducere - de la 40 la 38 - a numărului de ore de muncă săptămânale și despre scurtarea zilei de vineri la șase ore de muncă. Site-urile care au prezentat și preluat „știrea” au invocat existența unui proiect de lege, depus în Parlament de doi reprezentanți PNL.

targ locuri de munca agerpres

„Pe fondul creşterii stresului la locul de muncă, doi parlamentari liberali au depus la Senat o propunere de modificare a Codului Muncii, prin care cer ca numărul de ore de muncă săptămânale să fie redus de la 40 la 38. Mai precis, propun parlamentarii, ziua de vineri să aibă prin lege 6 ore de muncă şi nu 8, ca în prezent”, se arată în „știrea” distribuită joi. Pe lângă prezentarea proiectului de modificare a Codului Muncii, în material apare și un tabel cu numărul mediu de ore lucrate pe săptămână în alte state europene.

„Vestea bună” nu e chiar bună, deoarece este vorba de un fake news. În prezent, nu se află în dezbaterea Parlamentului vreun proiect de modificare a Codului Muncii în sensul reducerii numărului de ore lucrate.

Un proiect de acest gen a fost depus la Senat în mai 2016, dar inițiatorii - parlamentarii PNL Alexandru Pereș și Dan Coriolan Simedru - au decis să-și retragă propunerea câteva luni mai târziu, în septembrie 2016. Înainte ca proiectul să fie retras, Consiliul Economic și Social a apucat să emită un aviz negativ, cu următoarea motivare: „nu se justifică scăderea timpului săptămânal de lucru în contextul creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată”.

Un proiect similar a mai fost depus în octombrie 2015, sub semnătura senatorului PNL Marius Petre Nicoară. Proiectul avea să fie respins de Senat în martie 2016 și de Camera Deputaților în februarie 2017.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri