Studiu: 76,6% dintre români cred că sunt sănătoși

Data publicării:
INS SANATATE ROMANI THINKSTOCK

Mai puţin de jumătate dintre cei intervievaţi spun că, anul trecut, au fost o singură dată la medicul de familie sau la unul de medicină generală. 3,6% dintre români susţin că nu au fost deloc la doctor în 2014, arată studiul făcut de Institutul Naţional de Statistică.

Acelaşi document confirmă că hipertensiunea arterială este cea mai frecventă boală, prezentă la 17% dintre români. În top urmează afecţiuni ale coloanei vertebrale şi diabetul.

Datele arată că aproximativ 15% dintre români s-au tratat fără să ceară opinia unui medic. Au preferat automedicaţia mai ales pentru răceală şi dureri de cap. De cealaltă parte, puţin peste 20% din români au luat medicamente prescrise de medic.

Studiul despre starea de sănătate a românilor mai arată şi că doar 9% fac sport săptămânal. Aşa că 54% din populaţie este supraponderală, iar 10% dintre orăşeni sunt obezi. 

La capitolul vicii, studiul INS arată că aproape toţi românii de peste 15 ani obișnuiesc să bea la sfârşit de săptămână, iar trei sferturi consumă alcool şi în zilele lucrătoare. În plus, 25% spun că fumează zilnic. 

Studiul a fost efectuat anul trecut, într-o perioadă de trei luni, prin metoda interviu telefonic.

Românii şi mersul la medic în 2014

Au fost o dată la medicul de familie - 47%

Au mers la un medic specialist - 16%

Nu au mers deloc la medic - 3,6%

Cele mai frecvente boli

Hipertensiune - 17%

Afecţiuni lombare - 11%

Afecţiuni cervicale - 6%

Diabet - 5%

Românii şi medicamentele

Automedicaţie - 14,8%

Medicaţie cu reţetă - 20%

Efectele lipsei de mişcare la adulţi

Populaţie supraponderală - 54%

Obezi la oraş - 10%

Supraponderali la sate - 48%

Românii şi consumul de alcool

Beau la sfârşit de săptămână - 98,1%

Beau în timpul săptămânii - 76,5 %

Fumează zilnic - 25%

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri