Sari la conținut

STUDIU. Bugetul alocat pentru Paşte a crescut cu un leu faţă de anul trecut

 

Conform celui mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center, aproape 85% dintre persoanele intervievate din mediul urban au spus că îşi vor petrece zilele libere de Paşte cu membrii familiei, în localitatea de domiciliu, la rude, prieteni sau ieşind la iarbă verde.

Ca tendinţă, persoanele intervievate cu vârsta între 18 şi 35 de ani, pe lângă timpul petrecut acasă, în familie, obişnuiesc să-şi facă timp şi pentru prieteni.

Comparativ cu anul 2013, bugetul mediu alocat sărbătoririi Paştelui nu a crescut semnificativ din punct de vedere statistic, suma medie situându-se în jurul valorii de 359 de lei în 2014, faţă de 358 de lei anul trecut.

Tradiţia vopsirii ouălor în casă este respectată de 64,8% dintre orăşenii intervievaţi, în timp ce 17,2% dintre respondenţi au spus că preferă să cumpere ouăle roşii din magazin.

Aproape 50% dintre respondenţi vor cumpăra cozonacul pentru Paşte, iar 33,6% au spus că îl vor pregăti în casă. În ce priveşte pasca şi drobul, cei mai mulţi dintre consumatorii acestor produse au spus că le pregătesc în gospodărie (34,0% pasca şi 42,8% drob).

Aproape jumătate (49,0%) dintre respondenţi intenţionează să cumpere carne de miel sau ied pentru a sărbători Învierea Domnului.

Cu ocazia Paştelui, aproape 70% dintre persoanele intervievate au declarat că intenţionează să cumpere cadouri celor dragi.

Principalul "beneficiar" al acestor cadouri este soţul/soţia sau iubitul/iubita, peste 60% dintre respondenţi oferind "perechii lor" daruri de Paşte. De asemenea, mai mult de jumătate dintre aceştia au declarat că vor oferi cadouri atât părinţilor (58,4%), cât şi copiilor sau nepoţilor (57,7%).

În ceea ce priveşte tipurile de cadouri pe care le vor oferi de Paşte celor dragi, cei mai mulţi dintre orăşenii intervievaţi spun că vor opta pentru produse alimentare (ciocolată, cafea, dulciuri etc.), îmbrăcăminte, accesorii vestimentare, accesorii speciale pentru masa de Paşte (faţă de masă, pahare, şerveţele etc.) sau încălţăminte.

Ca şi anul trecut, peste 50% dintre respondenţi nu vor primi beneficii suplimentare de la locul de muncă. Conform studiului, 15,2% dintre persoanele intervievate care sunt angajate au spus că vor primi primă de Paşte în bani, 11,2% că vor beneficia de tichete cadou şi 4,9% că vor primi produse cadou.

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional - urban, în perioada 4-8 aprilie. Autorii studiului au intervievat 663 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani. Marja de eroare a studiului este de 3,81%.