Studiu de caz: Bloc P+8 ”plantat” de Primăria Sector 6 la opt metri de altul

Data actualizării: Data publicării:
bloc

Consiliul Local al sectorului 6 și-a dat acordul pe repede înainte pentru realizarea unui bloc de opt etaje la doar opt metri de alt bloc existent, la fel de înalt. 

Foto: În stânga noului bloc urmează a fi construită o șosea care va face legătura între Bulevardul Iuliu Maniu și Splaiul Independenței. Și mai în stânga se vede terenul de rugby al Metrorex.

UPDATE. Primăria Sectorului 6 va furniza studiul de însorire întocmit și PUD pentru adresa Virtuții 22C, documente solicitate de Digi24.ro pentru a fi verificat conținutul și a se proba existența acestora, într-un termen de 30 de zile ”având în vedere complexitatea și volumul lucrărilor documentare necesare pentru rezolvarea solicitării”,  a răspuns, miercuri seară, Primăria S6. Deși aprobat acum o săptămână, PUD-ul nu a fost pus la dispoziție nici locatarilor afectați. Deoarece nu îl dețin acesta nu îl pot contesta.

În loc de răsărit al soarelui, locatarii a câteva zeci de apartamente situate într-un bloc amplasat pe strada Virtuții din sectorul 6 București vor vedea de pe balcoanele lor, la mai puțin de zece metri, ferestrele unui bloc care urmează să fie edificat de un investitor sirian, pe numele său Abdulwaheed Nour Ideen.

La data de 23 noiembrie majoritatea politică din Consiliul Local al Sectorului 6 (CL S6) a votat un Plan de Urbanism de Detaliu la adresa Virtuții 22C care prevede construirea unui bloc P+8 pe o suprafață deținută de Abdulwaheed Nour Ideen de 3.454 metri pătrați.

Problema este nu atât suprafața terenului pe care se propune edificarea blocului, cât îngustimea parcelei în cauză, puțin peste 30 de metri. Dacă din acest lot se scade 27 de metri, adică suma distanțelor minime ce trebuie menținute spre vest și spre est, între noua construcție și, pe de o parte, blocul lor și, spre est, față de o viitoare stradă prevăzută în PUZ Primăriei București, rămâne pentru construirea noului imobil o lățime de trei metri. Aceasta dacă s-ar respecta legea.

Prevederile de urbanism impun retragerea unei construcții față de limita terenului la cel puțin jumătate din înălțimea acesteia. Normele Ministerului Sănătății cer ca locuințele să beneficieze de soare cel puțin o oră și jumătate pe zi la solstițiul de iarnă. Dacă distanța prevăzută nu este respectată, trebuie făcut un studiu de însorire care să demonstreze că locatarii beneficiază de acea oră și jumătate de însorire. Prevederi destul de generoase cu investitorii care însă, în cazul de față, nu sunt respectate, spun locatarii.

Nu mai puțin de 17 nereguli

Construirea unui imobil are la bază o autorizație de construire emisă de primărie. Autorizația, la rândul ei, trebuie să respecte prevederile unui Plan Urbanistic de Detaliu (PUD) care și acesta este conform cu un PUZ (zonal).

Planul Urbanistic de Detaliu (PUD-ul) reprezintă de fapt documentația aferentă Planului Urbanistic General (PUG-ul) și Planului Urbanistic Zonal (PUZ-ul), explicând și detaliind conținutul acestor planuri, sub formă de prescripții și recomandări, corelate cu condiționările din Certificatul de Urbanism, în vederea urmăririi și aplicării lor.

PUD-ul reprezintă documentația prin care se asigură condițiile de amplasare, dimensionare, conformare și servire edilitară, a unuia sau mai multor obiective, pe o parcelă, în corelare cu funcțiunea predominantă și vecinătățile imediate (se studiază mai multe amplasamente, opțiunea penntru realizarea unei construcții compatibile cu funcțiile urbane).

PUD trebuie aprobat în CL, iar anterior acestei aprobări, trebuie supus dezbaterii publice. Ca să poată fi însă dezbătut, locatarii trebuie să îl găsească undeva pentru a îl consulta. În cazul Virtuții 22C, PUD-ul este ținut la secret, spun locatarii. Dealtfel pe situl Primăriei conduse de Gabriel Mutu nu este prezentat niciun PUD adoptat sau propus spre adoptare. Situația este total diferită la celelalte sectoare ale Capitalei. Primăria Sectorului 1 are prezentate pe site toate PUD-urile adoptate.

În cazul Virtuții 22C, locatarii acuză numeroase nereguli în toate fazele, anume dezbatere, conținut, votarea a acestuia în CL S6. Anterior votării la data de 23 noiembrie, locatarii au trimis o petiție conținând ceea ce ei consideră a fi 17 nereguli. Care sunt principalele:

  • Documentația, nepublicată pe situl primăriei Sectorului 6 conform prevederilor legale. Ordinul 233 din 2016 al Ministerului Dezvoltării cere afișarea integrală a documentațiilor pe pagina de internet și la sediul autorității locale. Locatarii afirmă că li s-a interzis accesul la Direcția Urbanism din Primăria Sectorului 6 (PS6) ”din dispoziția domnului primar Gabriel Mutu”. Ei spun că au înregistrarea audio care demonstrează aceasta. Pe pagina de internet a PS6 nu figurează proiectul de PUD.

  • Proprietarii parcelelor învecinate, printre care și ei, nu au fost informați de investitori. Ei spun că informarea trebuia făcută pe panouri cu o dimensiune de minim 90 cm cu 60 cm cu caracter de minim 5 cm. În loc de aceasta Abdulwaheed Nour Ideen ar fi fost plantat la 100 de metri distanță de viitorul de bloc anunțul pe o hârtie ordinară A4 care a stat de fapt acolo o singură zi. Chestionată asupra acestui aspect, PS6 a răspuns că inspectorii primăriei nu au obligația de a verifica modului de îndeplinire a acestei prevederi legale.

  • Documentul supus dezbaterii nu a avut avizul Comisiei Tehnice de Urbanism și de Amenajarea Teritoriului. Pe situl Primăriei se suține contrariul, ba chiar proiectul PUD are și număr.

  • Conform PUZ, retragerea noii clădiri față de limita posterioară trebuie să fie minim jumătate din înălțimea clădirii, adică 13,5 metri. În realitate, proiectul de PUD ar propune retrageri cuprinse între 3 și 11 metri (contur neregulat).

  • Blocul ar trebui să aibă cel mult P+7, conform PUZ coordonator, căci spre est este mărginit de o viitoare șosea.

  • Ministerul Sănătății impune realizarea unui studiu de însorire dacă distanța dintre blocul ce urmează a fi construit și un bloc învecinat este mai mică de jumătate din înălțimea primului. Ministerul Sănătății impune o durată de cel puțin 1,5 ore pe zi iarna în care soarele să lumineze locuințele.

  • O Hotărâre a Consiliului General al Municipiului București cere ca numărul locurilor de parcare să depășească cu 20% numărul locuințelor construite. Aceasta s-ar putea respecta doar dacă ar fi realizate parcaje la subsolul imobilului, ori PUD propus nu prevede aceasta. Oricum, în zonă, spațiile de parcare libere sunt o raritate și în prezent, fără noul bloc.

În petiția trimisă PS 6 cei câteva zeci de locatari mai reclamă absența avizului Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) aflat la doar 100 de metri de bloc, distrugerea aspectului urbanismtic prin îngrămădirea blocurilor unul în altul, distrugerea arbuștilor existenți, lipsa avizelor Apa Nova care să certifice posibilitatea deservirii noii construcții cu apă potabilă sau canalizare, lipsa avizelor Electrica, furnizori de gaze, etc.

Foto: Anunțul investitorului privind dezbaterea PUD este o simplă coală A4 lipită pe gard (vezi dreapta), la 100 de metri de blocul locatarilor afectați.

Observațiile n-ajung la Comisia de Urbanism

Toate aceste observații ale locatarilor din sectorul 6 nu au ajuns la cei 27 de consilieri locali (11 de la PSD, șapte de la USR, doi de la ALDE, trei de la PMP, patru de la PNL). Acestea nu au ajuns însă nici măcar la Comisia de Urbanism a PS6. O recunoaște inclusiv Traian Pană, consilier PSD, președintele Comisiei de Urbanism al Primăriei. Doleanțele și observațiile lor au dispărut pe parcus astfel încât să nu fie analizate în Comisia de Urbanism.”În cadrul ședintei nu am fost anunțați că au existat contestații, am solicitat public accesul la documente”, a spus el în deschiderea votului CL S6. ”Chiar eu am spus ...a ajuns acest PUD în comisie (... ) de ce nu s-a ajuns la cunoștința Comisiei acea reclamație a locatarilor?”, a declarat el pentru Digi24.ro. Deși recunoaşte că în Comisia condusă de el nu au fost dezbătute obiecţiile cetățenilor, consilierul PSD și-a dat votul în plen alături de colegii săi de partid pentru proiect.

Întrebat dacă i se pare normal ca un bloc de opt etaje să fie plantat la opt metri alt bloc de șapte etaje, consilierul PSD Pană a avut  un moment de tăcere după care a spus : ”acestea sunt legile” și că distanța care trebuie respectată e cea din PUD. El mai spune că studiul de însorire în acest caz nu era obligatoriu dar că, cu toate acestea, a fost făcut. Consilierul PSD, șef al Comisiei Urbanism, nu știe dacă acest PUD poate fi găsit pe situl Primăriei și sfătuiește să ne  adresăm direcției de comunicare.

Primarul către cetățeni: ”Haideți să nu facem discuții”

Regulamentul ședințelor CL S6 spune că un locatar al sectorului nu poate lua cuvântul singur într-o problemă de interes. El trebuie reprezentat de un consilier local. In cazul de față acesta a lipsit iar asociația de locatari l-a delegat pe Claudiu Cora, reprezentant al acesteia, în ședința în care se vota PUD. Cuvântul i-a fost dat lui Cora de abia la insistențele Marianei Fâșie, consilier local din partea USR. De fapt consilierii USR au fost singurii care s-au abținut la votul proiectului de PUD. Restul au votat pentru.  ”Vă dau fix două minute. Nu vreau să încalc regulamentul” i-a spus primarul lui Claudiu Cora. Ședința s-a desfășurat într-o atmosferă în care frecvent acesta era întrerupt, i se vorbea pe ton răstit, arogant și era atenționat că încalcă legea. ”Haideți să nu facem discuții, vă rog mult de tot”, i s-a spus acestuia în mod repetat.

Primarul a susținut că nu a dat nicio dispoziție ca accesul cetățenilor din S6 la Direcția de Urbanism să fie interzis chiar dacă locatarul a menționat că are înregistrare audio cu angajatul primăriei care i-a interzis accesul. Primarul Mutu a acceptat că a dat anumite dispoziții astfel încât ”cei care lucrează acolo să își desfășoare activitatea corect”.

Toate reclamațiile locatarilor au primit răspuns din partea arhitectului-șef al S6 într-un singur minut. Acesta a spus că pentru asigurarea însoririi s-a decis ca blocul să aibă șapte etaje și chiar s-a făcut ”recomandarea” ca investitorul să facă un bloc ”în trepte” cu ”cinci etaje spre sud”. Cum poate asigura lumina naturală locatarilor de la primele 2-3 etaje un bloc în trepte, de cinci etaje, situat la 8 metri de ei, arhitectul-șef al S6 nu a explicat. 

Locatarii din cadrul asociației afectate au declarat pentru Digi24.ro că sunt deciși să reclame cazul la Parchetul Național Anticorupție (PNA) și să ceară în instanțele de judecată anularea PUD.

”Investitorul” , un sirian deținător a două galerii comerciale

Cine este investitorul Abdulwaheed Nour Ideen. Acesta este un sirian bogat care a obținut cetățenia română. Apropiat al lui Omar Hayssam, după cum a relatat presa, Ideen are investiții semnificative în imobiliare, în galerii comerciale din Arad și Piatra Neamț. El a figurat și printre acționarii SOMACO S.A, producător de betoane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri