Sari la conținut

STUDIU. Doar 26% din firme încurajează revenirea femeilor la muncă după naștere

Înainte să afle că va avea un copil, Mihaela a lucrat ani de zile într-un hotel. După ce s-a întors din concediul de maternitate a încercat să obţină un program flexibil ca să se poată ocupa şi de copil. Cum nu a găsit înţelegere din partea şefilor, a început să îşi caute un alt loc de muncă. Timp de un an a bătut din uşă în uşă.

Angajatorul nu avea încredere în mine să mă angajeze, deoarece credeau că nu mă pot descurca la locul de muncă din cauza stresului, din cauza gândului la copilul de acasă, că este foarte mic”, Mihaela Dobrică, mamă.

În situaţia Mihaelei sunt şi alte femei. Un studiu recent arată că mai puţin de o treime din companiile din lume încurajează întoarcerea femeilor la serviciu după naştere.

Ramona Iacob, reprezentantul firmei care a făcut studiul: Studiile efectuate la nivel mondial arată, în ziua de astăzi, că 83% dintre femei îşi doresc o mai mare flexibililate la locul de muncă, mai multe soluţii flexibile din partea angajatorului tocmai pentru a încuraja revenirea acestora din concediul de maternitate în viaţa profesională. În mare parte gândind că o dată cu aducerea pe lume a unui copil nu ar mai putea fi atât de productivă, nu ar mai putea fi atât de focusată pe activitatea sa profesională.

Vorbim despre faptul că în timpul absenţei de cel puţin un an, uneori doi ani, în compania respectivă de obicei lucrurile sunt într-o dinamică, nu stau pe loc, aşa încât ea ar trebui să se adapteze la o companie schimbată”, explică Cristina Fulop, psiholog.

Potrivit legii, angajatorii sunt obligaţi să le asigure femeilor, în primele şase luni de la întoarcerea din concediul de maternitate, acelaşi post pe care îl ocupau înainte de naştere. Singurele excepţii sunt restructurarea şi falimentul companiei.

Corina Diaconu, reprezentant resurse umane spune că „de foarte multe ori angajatorul înceară să le propună alte poziţii ori pe acel post este încadrată altă persoană şi cumva încearcă să îi determine pe angajaţi să se retragă singuri. Dar dacă ei doresc să rămână în activitate, trebuie să ştie că au de partea lor legea, cel puţin în aceste șase luni de la reîncadrare.”

Rămase pe dinafară la serviciu, multe femei îşi prelungesc perioada de concediu sau renunță la viața profesională.

Totuși, unii angajatori recunosc faptul că femeile întoarse din concediul de maternitate sunt chiar mai organizate şi concentrate să-şi atingă obiectivele în cel mai scurt timp.