Sari la conținut
News Alert

Studiu: Influenţa asupra medicilor costă 20 de dolari

Prescripţiile pe care le fac doctorii pot fi influenţate cu mai puţin de 20 de dolari.

Un studiu al Asociaţiei Medicale Americane a aflat că medicii care primesc o masă gratis din partea unei companii farmaceutice au şanse mult mai mari să le prescrie pacienţilor medicamentele companiei comparativ cu medicul care nu a primit astfel de gratuităţi.

Au fost luate patru medicamente, toate mai scumpe decât alternativa generică, iar în rândul tuturor s-a observat o creştere sensibilă a prescrierilor. Doctorii scoşi în oraş au prescris cu 18% mai des primul medicament inclus în studiu. La următoarele, creşterea e şi mai spectaculoasă: 52%, 70% şi 118% pentru un medicament împotriva depresiei de la Pfizer.

Wall Street Journal arată că la aceste rate s-a ajuns cu un cost minim. Pentru fiecare doctor scos în oraş, companiile farmaceutice cheltuiesc maxim 20 de dolari. De multe ori preţul influenţei e mult mai mic de atât - nici nu se mai merge la restaurant.

Reprezentanţii companiei vin adeseori direct la cabinetul doctorului înarmaţi cu băuturi şi gustări gratuite. Fiindcă e mai ieftin dar şi fiindcă influenţa asupra doctorilor trebuie alimentată în doze dese. La unul dintre medicamentele incluse în studiu s-a văzut de pildă că şansele ca doctorul mituit să prescrie medicamentele companiei scad după doar 3 zile de la masa la restaurant. Astfel că pentru menţinerea influenţei e necesară păstrarea contactului cu doctorul.

Astra Zeneca spune că nu le oferă nimic valoros doctorilor la schimb pentru prescrierea medicamentelor produse de companie. Producătorul nipon Daiichi Sankyo spune că doar îi ajută pe doctori să fie la curent cu tratamentele de ultima oră şi că în timpul cinelor oferite de companie, reprezentanţii caută să afle de la medici detalii despre eficienţa medicamentelor. Pfizer spune că nu-i plăteşte pe doctori să le prescrie pastilele, iar Allergan nu dă detalii pe subiect. Cumva, nimeni nu precizează dacă se apelează la mese gratuite în oraş pentru a influenţa doctorii.

În urmă cu patru ani GlaxoSmithKlein a fost amendat cu 3 miliarde de dolari fiindcă a mituit doctorii cu excursii în Jamaica şi Insulele Bermude pentru a prescrie antidepresive nepotrivite copiilor. De atunci s-au făcut presiuni în industrie pentru renunţarea la mitele mascate în excursii exotice şi bilete la evenimente sportive, dar companiile farmaceutice au început sa apeleze la mesele la restaurant şi alte gratuităţi mai mici, dar care pot în continuare să influenţeze deciziile doctorilor.