Sari la conținut

STUDIU. Românii iubesc animalele de companie

48% din cei care au participat la studiu au în case măcar un animal. 65 la sută iubesc câinii, 52 la sută - pisicile. În topul celor mai populare necuvântătoare din casele românilor sunt şi papagalii, peştii şi iepurii.

Dani Selejan, stilistul unui salon de coafură canină: „Iubirea clienţilor se reflectă în ideea de-a veni la salon tot timpul, de-ai răsfăţa printr-un spălat, un aranjat, un tăiat de unghii, curăţat în urechi, parfumat”.

Românii îşi duc animalul de companie la veterinar, în medie, de şase ori pe an. Şi nu ocolesc nici magazinele cu hăinuţe şi accesorii de calitate. Un exemplu de răsfăţ este şi Asti. Un bichon maltez în vârstă de trei ani şi jumătate, pe care stăpâna îl consideră un membru al familiei.

Daniela Hercuţ, stăpâna lui Asti: „L-am primit cadou de ziua mea şi de atunci sunt foarte, foarte fericită, îl duc cu mine peste tot. E foarte important pentru mine, încă nu am niciun copil şi pe el îl consider copilul meu”.

Oamenii cresc animale de companie din mai multe motive, spun psihologii.

Alin Creţu, psiholog: „Primul dintre ele ar fi că acestea îi iubesc pe oameni necondiţionat faţă de semenii lor. Pe de altă parte a avea animal de companie înseamnă o modalitate foarte bună de a te destresa”.

La studiu au participat peste o mie de oameni, cu vârste peste 18 ani. Marja de eroare este de +/- 3%.