Sari la conținut
News Alert

Sudori cu diplomă de facultate

Au învăţat bucuroşi o meserie nouă, mai ales că acum au oportunităţi de angajare. Nu doar în ţară, ci şi în Vestul Europei, pentru salarii de mii de euro.

Deschisă anul acesta, şcoala de sudură din Arad ar putea furniza personal pentru cele două fabrici de vagoane şi pentru cea de tramvaie din oraş.

Reprezentanţii acestora s-au plâns în trecut că nu găsesc meseriaşi. Cei care ar putea rezolva această problemă sunt actuali studenţi sau chiar absolvenţi de studii superioare, care sunt gata să se reprofileze, pentru a avea un venit sigur.

„(Te gândeşti şi să faci o carieră la un moment dat sau rămâne la stadiul de curiozitate?) Sincer, încă nu m-am hotărât dar e destul de probabil să fac o carieră având în vedere oportunităţile care se ivesc în meseria asta”, a spus Bogdan Hudac, absolvent al Facultăţii de Drept.

Nu ştii niciodată ce îţi rezervă viitorul şi tot timpul e bine să ai un lucru care într-o oarecare măsură să îţi asigure o anumită siguranţă”, a spus Cătălin Hodăgeu, student la Facultatea de inginerie. Aşa că tinerii sunt extrem de motivaţi la cursuri.

Au învăţat să sudeze şi vertical, şi în cele mai grele poziţii şi în cele mai grele îmbinări. Cu care... văd primele probe au ieşit, sunt foarte bune”, profesorul Tusz Francisc.

„Am fost contactaţi de o firmă din Franţa, dar desigur ei nu au ajuns încă la nivelul ăla să meargă să lucreze în Franţa. Dar, după un an - doi de „divizia B" aici în România, desigur, vor putea să lucreze în Occident”, a spus Marin Crişan, fondatorul şcolii de sudură. Acolo, salariile pentru sudori încep de la 2.000 de euro. Cu toate acestea, cei care au susţinut examenul la şcoala de sudură din Arad spun că pentru moment vor rămâne să lucreze în ţară.

Cursurile şcolii de sudură din Arad au durat în total 3 luni şi au costat 500 de euro. Tinerii au urmat 120 de ore de pregătire teoretică şi 240 de ore de practică, toate materialele, aparatele şi uneltele necesare fiind puse la dispoziţie de şcoală.