Tăriceanu: Referendumul pentru redefinirea familiei, cel mai probabil în toamnă

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu icon

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că organizarea unui referendum privind inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul definirii familiei, aflată în dezbaterea Camerei Superioare a Parlamentului, ar putea avea loc cel mai probabil în toamna acestui an.

Despre modificarea constituțională în ceea ce privește referirea la alcătuirea familiei, suntem în fața unei situații inedite. O acțiune de strângere a unui număr impresionant de semnături, care relevă o anumită atitudine și o anumită tendință în societate. Este societatea românească astăzi mai dispusă să revină la modelele tradiționale de funcționare a ei? Se pare că există un sprijin consistent în acest sens și noi ca oameni politici nu putem totuși să neglijăm acest lucru. În paralel cu ceea ce înseamnă nevoia asigurării libertății fiecărui individ de a-și alege modul în care își construiește viața și drumul în viață”, a spus Tăriceanu într-un interviu pentru Agerpres.

Deci, pentru mine ca liberal, vreau să mă înțelegeți că, fără să pot să desconsider opinia unui număr important al cetățenilor noștri, am în vedere și această necesitate de a acorda libertate fiecăruia de a-și alege calea în viață, dar, în același timp, este și o obligație politică, și una legală, și constituțională de a consulta cetățenii și, în urma consultării prin referendum, să știm exact ce avem de făcut. Acesta va fi, dacă vreți, parcursul pe care îl vom urmări și este cel mai probabil ca în toamna acestui an să fie întrunite condițiile necesare din punct de vedere legal pentru organizarea referendumului”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri