Sari la conținut

Terasele și restaurantele din parcurile Capitalei, la control

Primăria Capitalei ia la puricat parcurile în căutare de construcții neautorizate. Există chiar o comisie special creată care va merge pe teren şi, dacă va găsi construcții ridicate ilegal, va putea cere chiar demolarea lor. Inspecția ar trebui să le dea fiori patronilor de restaurante și de terase, majoritatea ridicate în Parcul Herăstrău.

Cele zece parcuri din Bucureşti, dintre care trei monumente istorice, vor fi radiografiate de autorităţi. Principalul obiectiv: verificarea construcţiilor care au fost ridicate în ultimii ani. Cele mai multe, terase sau restaurante apărute peste noapte, pe malurile lacurilor.

Aurelian Bădulescu, viceprimar: „Acţiunea noastră vizează, în primul rând, cadastrarea acestor parcuri, şi redarea lor către cetăţenii municipiului Bucureşti. De-a lungul timpului, în aceste parcuri, anumite grupuri de interese au înţeles să îşi exprime dorinţa de a le stăpâni”.

Cele mai multe construcţii aflate sub semnul întrebarii au fost ridicate în nordul Parcului Herăstrau, pe terenul câştigat de Primăria Capitalei, după un proces care a durat mai bine de şapte ani.

A trecut un an şi jumătate de când Primăria Capitalei a câştigat în instanţă cele 7 ha din Parcul Herăstrau. De atunci, însă, terenul nu a fost intabulat. Municipalitatea a reluat acum procesul, pentru că iniţial dosarul era incomplet. Între timp, terasele din zonă nu au dispărut. Ba chiar au apărut unele noi.

Pentru acel teren s-a luptat preşedintele Clubului De Yachting Sportul Studenţesc. Liviu Doară, preşedintele Clubului De Yachting Sportul Studenţesc: „În interiorul acelor 7 ha existau mai multe baze sportive: CSS Triumf, Clubul Sportiv Sportul Studenţesc, Voinţa, Şcoala Sportivă nr. 1, Olimpia, şi de tir cu arcul, ciclism, canotaj, yachting. Acum există doar cârciumi. Doar restaurante şi terase”.

Tot ce s-a construit până acum va trece printr-un proces de verificare a situaţiei juridice, dacă există autorizaţie şi dacă a fost respectată intocmai autorizaţia, spun reprezentanţii Primăriei. Iar cele ilegale, vor fi demolate.

Reprezentanţii Primăriei spun că pe lângă invetarierea construcţiilor, se va verifica şi starea spaţiilor de joacă pentru copii.