Sari la conținut

Terenuri neîngrijite, impozite mai mari

Terenuri neîngrijite înseamnă impozite de cinci ori mai mari. Se întâmplă în Sibiu, unde primăria a mărit taxele pentru 12 terenuri pline de gunoaie, moloz şi buruieni. Deşi au fost somaţi de poliţia locală să le cureţe, proprietarii n-au făcut nimic. Acum, au de dat primăriei chiar şi zeci de mii de lei pentru impozite.

Bălării înalte cât un om, gunoaie și ruinele unor foste clădiri, așa arată câteva terenuri situate foarte aproape de centrul turistic al Sibiului.

Oamenii care trec pe lângă aceste zone se plâng că situația durează de ani de zile.

Este și cazul unui teren aflat chiar la ieșirea din gara CFR din Sibiu, o priveliște deloc plăcută pentru o poartă de intrare în oraș.

Foarte, foarte, foarte urât. De 10 ani, mai bine de 10 ani, de când îi în paragină,” se plânge un localnic.

Consiliul Local Sibiu a votat, săptămâna trecută, un proiect de hotărâre prin care se aprobă majorarea impozitelor, dar şi lista cu cele 12 terenuri, dintre care doar unul aparţine unei persoane fizice. Restul sunt ale unor firme. Cel mai mare teren are peste 41.000 mp și este la marginea orașului, dar sunt și terenuri centrale.

Pe terenul unde ar trebui să fie ridicat cel mai nou mall al Sibiului. Firma, însă, nu a obținut deocamdată autorizația de construire. Între timp, nici nu a întreținut terenul.

Proprietarii care și-au regăsit numele pe lista primăriei se feresc să-și asume public nemulțumirile, dar recunosc că noile sume pe care le datorează, în unele cazuri și de zeci de mii de lei, sunt o povară.

Administratorii acestui teren spun că încearcă de doi ani să obțină, de la Primărie, un aviz pentru ridicarea unei construcții. Proiectul lor nu se mai potrivește, însă, cu prevederile noului plan urbanistic. Așa că proprietarii au lăsat terenul în paragină.

Polițiștii locali au verificat aceste terenuri, starea lor și au somat proprietarii să și le îngrijească. Având în vedere că proprietarii nu au răspuns pozitiv acestei somații, polițiștii locali au transmis Direcției Fiscale notele lor de constatare,” precizează Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.

Consiliul Local Sibiu a lansat în dezbatere și un proiect privind supraimpozitarea caselor neîngrijite din zona istorică. Deocamdată, însă, acesta a fost amânat.