Sari la conținut
News Alert

Trafic aerian dat peste cap de ceață, la Cluj

Ceaţa a dat peste cap traficul aerian de pe Aeroportul Internaţional din Cluj. Majoritatea zborurilor care trebuiau să ajungă au avut întârzieri de ore bune. La fel şi cursele care trebuiau să decoleze. Aeronavele au fost ţinute la sol, pentru că judeţul Cluj s-a aflat sub avertizare cod galben de ceaţă. Sute de pasageri au fost fie transportaţi cu autocarele la aeroportul din Sibiu, fie au aşteptat ore în şir să părăsească aerogara clujeană.

A fost pentru a doua zi consecutiv când programul zborurilor de pe aeroportul Internaţional Avram Iancu a fost afectat de ceaţa densă.

Trebuia să iau zborul spre Milano, Bergamo, de la Cluj. Şi zborul a întârziat, trebuia să fie la ora 19:05, dar, din cauza condiţiilor meteo, nu a aterizat niciun avion”, a spus un pasager.

De asemenea, și cursele interne, care trebuiau să plece spre Bucureşti, au înregistrat întârzieri considerabile, pentru că aeronavele nu au aterizat în timpul zilei la Cluj-Napoca şi nu existau avioane care să îi preia pe pasageri.

Ne-au comunicat că nu pleacă avionul, dar plecăm cu autobuzul, şi că avionul e la Sibiu. După care, ne-au comunicat că avionul de la Sibiu vine la Cluj, după care ne-au spus că la Sibiu nu e niciun avion, dar că vine altul de la Bucureşti la Cluj”, a spus un pasager.

„(Reporter: Vi s-au oferit, în timpul de aşteptare, alimente sau apă?) Singurul aliment pe care l-am mâncat a fost cel oferit de soţia mea, şi anume o Eugenie!”, a adăugat un călător.

Pasagerii au acuzat companiile aeriene că nu au gestionat corespunzător situaţia, în contextul în care au primit răspunsuri evazive sau, în unele cazuri, informaţii eronate. Ceaţa le-a dat bătăi de cap şi şoferilor. S-a circulat cu dificultate pe mai multe şosele din judeţ.

În Cluj este ceaţă și în această dimineață. O cursă spre Londra a fost anulată și alte trei au fost redirecționate spre Sibiu. 

Oamenii care au venit din toiul nopții la Aeroportul din Cluj au fost duși cu autocarul spre Sibiu.  Mulți pasageri au fost nemulțumiți deoarece veniseră chiar din Sibiu cu o zi înainte pentru a lua avionul din Cluj. 

Reprezentanții Aeroportului au spus că nu au de ales, vizibilitatea este sub 50 de metri, iar siguranța pasagerilor este pe primul loc. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit codul galben de ceaţă emis pentru judeţul Cluj până la ora 13.00. Potrivit atenţionării, vizibilitatea este, local, sub 200 de metri, iar izolat, sub 50 de metri. 

Şapte curse aeriene spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Cluj au suferit modificări de program. 

Astfel, trei curse spre Karslruhe, Charleroi şi Memmingen ale companiei Wizz Air au fost redirecţionate la Aeroportul Sibiu, pasagerii urmând să ajungă la acolo cu autocare puse la dispoziţie de compania aeriană. De asemenea, cursa spre Bucureşti/Otopeni, planificată să decoleze la ora 08.10, va decola la ora 13.00.

Probleme din cauza vizibilităţii reduse sunt şi la sosirea aeronavelor pe aeroport. La ora transmiterii acestei ştiri, potrivit reprezentanţilor aeroportului, cursa Wizz Air dinspre Bergamo, care trebuia să aterizeze joi la ora 23.35 a fost reprogramată şi va ajunge la Cluj-Napoca vineri, la ora 12.40.

Întârzieri mai au cursele spre Luton şi Bucureşti/Otopeni, ambele WizzAir, dar şi cursa Blue Air spre Bucureşti/Otopeni.