Sari la conținut

Trebuie medicul rezident să restituie salariul dacă nu continuă să lucreze în spitalul unde a făcut rezidenţiatul?

 

FOTO MediafaxFOTO

Procurorul general a formulat un punct de vedere în această problemă şi cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra recursului în interesul legii înaintat.

Potrivit actului de sesizare, reprezentat de Hotărârea nr. 15 din 28 octombrie 2014 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Constanța, în această problemă de drept există două opinii.

PUNCTUL DE VEDERE AL PROCURORULUI GENERAL

I. Într-o primă opinie, s-a considerat că inserarea unei clauze care impune medicului rezident să restituie cheltuielile de personal efectuate pe perioada pregătirii în rezidențiat, în măsura în care aceste cheltuieli se rezumă la drepturile salariale plătite medicului rezident în conformitate cu contractul său individual de muncă, reprezintă o pretenție abuzivă care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse şi o nesocotire a interdicției de a pune salariatul în postura renunțării la drepturile sale recunoscute prin lege. S-a apreciat că dispoziția legală nu poate fi interpretată in sensul că pune semnul egalității între salariul încasat în baza unui contract individual de muncă derulat pe parcursul desfășurării programului de formare profesională prin rezidențiat şi eventualele cheltuieli suportate pentru pregătirea profesională a medicului rezident în unitatea spitalicească în care a obținut postul.

S-a motivat în sensul că singurele cheltuieli pe care le poate solicita unitatea sanitară angajatoare - spitalul sunt cele de școlarizare, nu contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, în conformitate cu art. 154 Codul muncii, modificat şi completat (devenit art. 159 din Codul muncii, republicat).

S-a mai invocat faptul că un asemenea act adițional nu constituie rezultatul unei negocieri, ci are mai degrabă forma unui contract de adeziune, fiind o condiție impusă medicului rezident pentru a accede la specializare.

De asemenea, s-a mai reținut că drepturile primite de pârâți nu au reprezentat o bursă de studiu, chiar dacă rezidențiatul este o formă de învățământ postuniversitar, ci au reprezentat o remunerație pentru munca depusă în cadrul unității medicale, astfel cum rezultă din art. 11 din Metodologia privind pregătirea în specialitățile medicale şi farmaceutice prin rezidențiat aprobată prin Ordin nr. 1214/1993 emis de Ministerul Sănătății, art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 325/1997, art. 3 alin. (1) şi art. 6 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 259/2000, art. 5 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 58/2001 şi art. 5 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 899/202. Din acest punct de vedere, plata de către unitatea medicală a salariului unui medic rezident nu este de natură a produce un prejudiciu, întrucât drepturile salariale achitate constituie echivalentul muncii prestate de medicul rezident.

II. Într-o a doua opinie, s-a apreciat că sumele avansate unităților sanitare de către Ministerul Sănătății sau de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru pregătirea profesională a medicului rezident reprezintă înseși drepturile salariale primite în perioada școlarizării. Prin urmare, este îndeplinită cerința caracterului cert al prejudiciului adus unității, iar Codul muncii nu interzice încheierea unui asemenea act adițional.

S-a mai arătat că durata rezidențiatului este normată integral ca activitate didactică şi nu ca muncă prestată, potrivit art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008.

De asemenea, s-a apreciat că această convenție, fiind încheiată cu acordul pe deplin valabil al părților contractante, nu este afectată de un viciu de consimţământ sau de o impunere abuzivă a angajatorului, obligațiile asumate de medicul rezident urmând a fi executate cu bună credință”.

Procurorul General al României apreciază că prima opinie este în litera şi spiritul legii.

„Sub aspectul soluționării problemei de drept sesizate de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Constanța, apreciez că prima opinie este în litera şi spiritul legii, astfel încât, în interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 6 alin. (71) din Ordonanța Guvernului nr. 12/2008, respectiv art. 18 alin. (8) din Ordonanța Guvernului nr. 18/2009 sintagma <cheltuieli de personal> nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului. Drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat, chiar dacă o atare clauză ar fi prevăzută în actul adițional la contractul individual de muncă încheiat în condițiile art. 193 din Codul muncii [devenit art. 196 din Codul muncii, republicat]”

Având în vedere aceste observații asupra jurisprudenței, urmează ca instanța supremă să decidă asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 514 şi art. 515 din Codul de procedură civilă.