Trei zile de pelerinaj la Mănăstirea Prislop. Sute de oameni s-au rugat la mormântul părintelui Arsenie Boca

Data publicării:
PRISLOP

Peste 400 de pelerini din toate colţurile ţării s-au închinat şi s-au rugat pentru cei dragi. „Liniște, e foarte multă linişte aici şi primeşti aşa o energie pozitivă. Anul asta am fost chiar şi de două ori”.

„E o stare de linişte şi de mulţumire în primul rând. Pentru sănătate şi pentru bine, binele ţării, binele tuturor”. „Am venit pentru copii pentru nepoți. De la Târgu Mureș”.

Credincioşii spun că duhovnicul Arsenie Boca a făcut de-a lungul vieţii sale adevărate miracole. Părintele a fost stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus, apoi la Prislop. „Am citit foarte multe cârţi de dânsul, iar cei care se roagă cu foarte multă consecvenţă şi perseverenţă întotdeauna primesc ceva de la Dumnezeu prin Părintele Arsenie Boca”. „Era pictor, era zidar, era sculptor şi mai ales mare teolog. Dânsul avea o viaţă de curăţire sufletească şi trupească, încât în cei 79 de ani a urcat din treaptă în treaptă până la îndumnezeire”, a spus părintele Nifon, duhovnic Mânăstirea Prislop.

An de an, mormântul Părintelui Arsenie Boca este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din ţară. Pe 28 noiembrie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea sa în neființă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri