Turism cu deţinuţi. Condamnaţi din închisorile norvegiene sunt trimişi la muncă în România

Data publicării:
catuse

Houovol și Vornieh sunt încarceraţi în Norvegia, devenit etalonul european privind modelele atipice de detenţie. Acolo, condamnaţii au propriile case, pescuiesc, se ocupă de grădinărit sau au grijă de păduri. 

„Sunt sigur că trăiesc cu 10 ani mai mult pentru că sunt aici. Pare paradis, dar, când stai aici, totul pare mult mai ușor, poți să faci multe dar știi că ești în închisoare”, a declarat un deţinut din penitenciarul din Bostoy, Norvegia. 

„Am încercat să îndreptăm o greșeală ce a fost făcută în sute de ani când vine vorba de deținuți. Am încercat să le dăm responsabilități personale, pentru că într-o închisoare tradițională nu au parte de astfel de responsabilități”, a spus Arne Kvernivik Nilsen, directorul închisorii. 

Norvegienii sunt permisivi şi-n cazul condamnaţilor pentru crimă. "Mulți ar spune că o astfel de persoană ar trebui să fie închis într-o altfel de închisoare. Dar a venit aici pentru ultimii patru ani din sentință și lucrează în pădure și s-a schimbat", a spus un gardian al penitenciarului Bostoy. 

Modelul norvegian va fi pus în practică la penitenciarul din Tulcea. 

„Sunt condiții diferite în închisorile din România. Noi credem că nu trebuie să fie închisoarea doar un loc în care deținuții sunt ținuți, ci ar trebui să fie un loc în care îi pregătim pentru a fi reintegrați în societate”, a declarat Tove Bruvik Westberg, ambasadorul Norvegiei în România. 

În Delta Dunării se vor ridica cinci pensiuni tradiţionale. „Oameni care să vină și să stea un sejur iar deținuții să fie învățați să le asigure tot ce le asigura persoanalul dintr-un hotel, de la curățenie la hrană, la asigurarea unor programe de divertisment”, a spus Claudiu Botezan, director General ANP. 

În ciuda cazului Anders Breivik, cel care a ucis 69 de persoane în Norvegia, sistemului de reeducare al deţinuţilor în condiţii de viaţă reală i se acordă, totuşi, o şansă şi în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri