Sari la conținut

Un nou val de procese cu băncile

Clauzele abuzive au continuat să existe în unele contracte de credit ale românilor, deşi ar fi trebuit să fie eliminate încă din perioada 2010-2011, potrivit legii.

Nu toate băncile au respectat normele. „Trebuia ca până la 21 septembrie 2010 toată lumea să-şi modifice condiţiile din contractele de credite, dacă au rămas unele dispute, asta e o problemă pe care numai justiţia poate să o rezolve. Cine are clauze abuzive trebuie să suporte consecinţele”, a spus Radu Gheţea, preşedintele ARB. 

Printr-un ordin intern din anul 2013, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a decis să verifice doar reclamaţiile făcute până la termenul prevăzut de lege pentru modificarea tuturor contractelor. Acum, ordinul a fost anulat. 

Cu siguranță vor veni foarte multe reclamații pe clauze abuzive. Dacă există suspiciunea de clauze abuzive, doar instanța de judecată poate spune dacă e clauză abuzivă sau nu”, a spus Marius Dunca, preşedintele ANPC.

Avocaţii spun că, anul acesta, ar putea fi depuse mii de plângeri la ANPC împotriva băncilor, mai ales din partea celor care au probleme cu plata ratelor. „O bună parte dintre împrumutaţii de la vremea respectivă care au făcut aceste plângeri şi au primit răspunsuri negative au lăsat lucrurile exact aşa cum au fost: o parte dintre ei au intrat în executare silită, o parte încă se află în desfăşurarea contractelor”, a spus Adrian Cuculis, avocat.

În acest moment, peste 700 de mii de români au restanţe mai mari de o lună la bănci.