Sari la conținut
News Alert

Un pensionar a donat 21.000 de euro pentru un spital

Un profesor pensionar de 87 de ani, fost deţinut politic, a donat 21.000 de euro pentru ca spitalul din Slatina să cumpere incubatoare pentru bebeluşii născuţii prematur. Bărbatul a trăit mult timp în Anglia, unde a predat limba engleză, dar după Revoluţie a revenit în ţară. Impresionat de problemele pe care le au spitalele, bătrânul a vrut să ajute.

Ion Mihai Giuran are 87 de ani şi locuieşte într-un apartament modest din Slatina. A plecat în Anglia în anii 70, după ce 14 a stat în temniţele comuniste. De curând a vândut şi casa de peste hotare, iar banii i-a donat spitalului din Slatina.

Ion Mihai Giuran: „Dumnezeu apreciază întotdeauna oamenii care fac bine, care sunt buni cu alţii... M-am gândit că am văzut atâtea apeluri la televizor, ajutaţi copiii, că mor copii".

A contactat conducerea spitalului şi s-a oferit să doneze 21.000 de euro pentru achiziţionarea a două incubatoare.

Cătălin Pătru- director medical la Spitalul Judeţean Slatina: „Aceste două dispozitive medicale sunt extrem de utile în special în cazul copiilor născuţi înainte de termen sau al copiilor care la naştere. Au malformaţii şi probleme severe. Şi pe această cale, transmitem aprecierea noastră şi aprecierea noastră pentru gestul făcut"

Secţia de neonatologie mai avea în dotare 8 incubatoare care însă nu erau întotdeauna suficiente.

Lucica Alexe- şeful secţiei Neonatologie: „Domnul profesor a făcut acestă donaţie de două incubatoare performante extrem de necesară pentru îngrijirea nou născuţilor. Este un gest de mare nobleţe Domnul profesor a văzut la tv reclamele pentru donare de bani pentru incubatoare şi a venit pe secţie şi a luat legătura cu mine "

Vestea s-a răspândit repede în tot spitalul.

Aceasta nu este prima donaţie a fostului deţinut politic. În 2002 a dăruit bibliotecii din oraş 350 de volume în limba engleză.