Sari la conținut

Un primar din Olt a obținut o finanțare de 120.000 de euro de la Uniunea Europeană pentru un cort de nunți

Comuna Grădinari din judeţul Olt nu are nici străzi asfaltate şi nici canalizare. În satul în care locuiesc mai mult bătrâni, primarul a construit cu fonduri europene… un cort pentru nunţi. L-a botezat pompos centru de evenimente şi a obţinut uşor 120.000 de euro. Cam cât ar fi costat o vilă.

La felul cum arată, cortul pentru nunți și botezuri ar putea concura lejer cu saloanele de nunţi din marile oraşe. Edilul este mândru de ceea ce a făcut şi crede că oamenii se vor bucura de realizare.

Mihai Ioana, primarul comunei Grădinari, judeţul Olt: Încântaţi! Încântaţi pentru că până acum obişnuiau să facă nunţile acasă.
Asta ne lipsea, aveam de toate şi asta ne lipsea. Nici canalizare, nici străzi...”, spune un localnic.

Primarul nu vrea să se oprească aici. Intenţionează să-şi vadă realizate în continuare planurile turistice.

Mihai Ioana, primarul comunei Grădinari, judeţul Olt: Intenționăm să depunem pentru o pensiune agroturistică, cu locuri de cazare, cu piscină... venim cu servicii…

Atâta doar că zona nu este deloc ofertantă din punct de vedere turistic, specificul ei fiind cu totul altul. În comuna Grădinari sunt aproximativ 1.500 de producători de legume, oameni care nu prea au unde să-şi vândă produsele. În urmă cu trei ani, autorităţile locale le-a promis o piaţă agroalimentară de unde să poată încărca tirurile, dar şi o fabrică de conserve. Cel puțin pentru piața en-gros ar fi ajuns banii cheltuiți pentru cortul de nunți și botezuri.