Sari la conținut

Un taxi numit pericol. Amenzi de mii de lei pentru șoferii mașinilor cu defecţiuni majore

O călătorie cu o astfel de maşină este o adevărată aventură. Atât pentru şofer, cât şi pentru pasagerii care mai dau şi bani pentru cursa periculoasă. Până şi poliţiştii şi cei de la Registrul Auto Român s-au mirat că unele maşini mai puteau pleca de pe loc, la cât de multe defecţiuni aveau.

La sistemul de rulare am întâlnit anvelope cu profil diferit, chiar şi uzură pe partea drepată, la sistemul de suspensie am găsit un joc la capetele de bară, iar la altul un joc într-un pivot. La capătul de bară este problemă că poate să rămână fără direcţie, la mişcarea volanului maşina nu mai răspunde la comenzi”, spune Leonida Dobrescu, inspector R.A.R.

Taximetriştii dau vina pe patroni și spun că aceştia nu investesc în maşini.

Poliţiştii au dat 23 de amenzi şi au reţinut opt certificate de înmatriculare. Șoferul unei maşini a primit şi cea mai mare amendă – 5.000 de lei.

Poliţiştii spun că şi pasagerii trebuie să fie atenţi în ce taxiuri se urcă, pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.