Vagoane de marfă, deraiate la Ploieşti. Trenurile de călători au întârzieri de până la o oră

Data publicării:
tren-1

"Trenurile care circulă prin staţiile Ploieşti Sud şi Ploieşti Vest înregistrează întârzieri între 20 şi 60 de minute, ca urmare a deraierii în această dimineaţă a unor vagoane de marfă la ieşirea din staţia Ploieşti Sud", se precizează într-un comunicat remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, echipele feroviare se află la faţa locului şi intervin pentru reluarea circulaţiei în condiţii de siguranţă.

CFR Călători mai precizează că pasagerii care nu mai doresc să continue călătoria vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru traseul neefectuat, conform Regulamentului de transport pe calea ferată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri