Sari la conținut

VIDEO. Parc cu acces limitat

Un gard, buruieni care cresc în voie, soare şi nefiresc de multă linişte. Aşa arată acum Parcul Cireşarii din sectorul 1, cândva locul de joacă al tuturor copiilor din zonă, şi spaţiu de recreere pentru părinţii şi bunicii lor.

Amenjat în 1947, Parcul Cireşarii a trecut, 30 de ani mai târziu, în administrarea Ministerului Educaţiei. A fost refăcut ca bază sportivă, cu terenuri şi o sală de sport, deschisă oricui voia să facă mişcare. Din 2007, aici au acces doar membrii înscrişi în Clubul Copilului Sector 1.

În mod normal, această bază este strict legată de procesul didactic. Profesori, părinţi, elevi. Este o zonă în care trebuie să asigurăm un proces didactic securizat, ca în orice şcoală. Lucrurile sunt clare. Accesul, aşa cum scrie şi la poartă, este pentru cei care au un rol în această reţea”, spune Dan Liviu, directorul Clubului Copiilor.

Oficial, peste 2.000 de copii merg la cercurile de fotbal, tenis, pictură sau informatică. Locuitorii se plâng însă că nu au şi ei acces la acest spaţiu.

E caraghios. În weekend nu este folosit, în vacanţe nu este folosit. Este o zonă de 30.000 de metri pătrati, cu șapte terenuri de sport care stau închise sub cheie, acum, de exemplu. Oamenii din cartier au încercat să propună mai multe variante, atât către clubul şcolar, cât şi către minister. Să creeze un fel de abonament, să intri pe bază de bilet”, spune Raluca Buzdugan, reprezentanta unui grup de iniţiativă cetăţenească.

Soluţia ar fi trecerea parcului în administrarea Primăriei Sectorului 1, care ar putea să redeschidă măcar o zonă pentru public. Un proiect a fost deja pus pe masa consilierilor generali.

Paşii sunt destul de simpli. Noi trebuie în consiliul general să adoptăm o hotărâre prin care să solicităm Guvernului României să treacă în administrarea noastră această bază sportivă urmând ca noi să decidem trecerea în administrarea Consiliului Local sector 1”, afirmă Cătălin Câmpeanu, consilier general al Capitalei.

Proiectul are nevoie de avizele comisiilor juridice şi de patrimoniu, iar apoi ar urma să fie votat în şedinţa de consiliu general. Un moment aşteptat cu speranţă de locuitorii cartierului, care fac de câţiva ani demersuri pentru a-şi recâştiga dreptul la acest spaţiu verde.