Sari la conținut

Tânărul care s-a fotografiat alături de Emil Boc la Untold a fost victima unui atac brutal

Un tânăr din Cluj, a cărui fotografie alături de primarul orașului, Emil Boc, la Untold a devenit virală pe rețelele de socializare, a fost victima unui atac brutal, în timpul show-ului lui Armin van Buuren, relatează Adevărul.ro.

Bodgan Pădurariu i-a rugat pe participanții la festival care au fost martori ai incidentului să anunțe poliția, dacă i-au recunoscut pe agresori.

Tot ce ştim e că a fost lovit de mai multe persoane, cu pumnii şi picioarele, iar în prezent ne chinuim să aflăm cât mai multe detalii despre cei responsabili. A fost deschis un dosar penal în acest sens, însă avem nevoie de cât mai multe detalii pentru a-i identifica pe autori. S-a dus să se distreze şi a luat bătaie. Are certificat medico-legal pentru 9 zile. Nu e o glumă“, a declarat avocatul tânărului pentru Adevărul.

Tânărul a povestit că incidentul a pornit după ce un bărbat s-a împins de câteva ori în el, în mod intenționat. Ulterior, individul l-a atacat și, împreună cu grupul său de prieteni, l-a bătut pe Bogdan cu pumnii și picioarele. Tânărul a fost transportat la un cort al SMURD, unde a primit îngrijiri medicale. El și-a scos un raport medico-legal care atestă agresiunea și încearcă acum să dea de urma atacatorilor.

Citește mai multe aici