FOTO & VIDEO. Vântul va continua să sufle cu 70 de km/h în Capitală

Data actualizării: Data publicării:
balcoane smulse crop

Bucureşti, la răscruce de vânturi. Rafale puternice au pus astăzi la pământ copaci, au dărâmat panouri publicitare şi au smuls bucăţi din acoperişuri. Pe Şoseaua Giurgiului, vijelia a rupt balcoanele aflate la ultimele etaje ale unui unui bloc. Bucăţile au căzut pe trotuar pe care, din fericire, nu trecea nimeni in acel moment. Pompierii au primit până acum aproape 100 de apeluri. Meteorologii spun că, încă două ore de-acum încolo, cel puţin, vântul va continua să sufle cu peste 60-70 de kilometri pe oră.

Cristian Zărescu purtător de cuvânt la Primăria Sectorului 4: „Potrivit legii, cei care se fac vinovaţi de acest incident nu pot fi decât proprietarii apartamentelor”.

Proprietarii spun că nu au intervenit deoarece aşteptau ca blocul să fie reabilitat de către primărie. Mai ales că Asociaţia de Proprietari a blocului a depus un dosar în acest sens, la Primăria Sectorului 4.

Bucăţile din balcoane au distrus faţada unui magazin de la parterul blocului.

Vântul puternic a făcut probleme şi pe Calea Victoriei, unde poliţiştii au blocat complet circulaţia timp de o oră.

Zeci de copaci au fost smulşi din rădăcini şi au căzut peste autoturisme.

Pe Calea Griviţei, traficul a fost complet blocat, aproape o oră, după ce un copac a căzut pe şosea şi a rupt liniile de alimentare ale troleibuzului.

Rafalele au doborât şi un semafor în Capitală. Vântul a fost atât de puternic încât stâlpul semaforului a fost rupt. Firele, însă, nu au fost smulse, iar semaforul funcţionează în continuare deşi este la pământ.

Pe Bulevardul 13 Septembrie, o bucată de acoperiş a fost smulsă de pe un bloc şi a avariat o maşină. Şi la Craiova vântul puternic a făcut pagube. Zeci de copaci au fost doborâţi pe trotuare, pe carosabil şi peste maşini.

Judeţul Dolj este sub cod galben de vânt puternic. Meteorologii avertizează că rafalele de vânt pot atinge la 80, 90 kilometri la oră.

Vântul puternic a smuls fațadele unor balcoane ale unui bloc de pe Șoseaua Giurgiului. Un magazin aflat la parterul aceluiași bloc este avariat. În timp ce filma, echipa Digi24 a văzut cum o bucată de tablă aterizează chiar în mijlocul șoselei. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.


 

Blocul unde s-a petrecut incidentul nu este reabilitat. Pompierii au venit cu patru autospeciale pentru a izola zona, pentru că sunt încă bucăți de tencuială care sar de pe consolele distruse.

De altfel, telefonul 112 sună în continuu pentru a semnala probleme în Capitală, transmite reporterul Digi24. Pompierii iau în calcul suplimentarea forţelor de ordine.

Pe Calea Griviţei, traficul a fost complet blocat, aproape o oră, după ce un copac a căzut pe şosea şi a rupt liniile de alimentare ale troleibuzului. Rafalele au doborât şi un semafor în Capitală. Pe Bulevardul 13 Septembrie, o bucată de acoperiş a fost smulsă de pe un bloc şi a avariat o maşină.


 

Un telespectator Digi24 ne-a trimis pe Facebook fotografii cu balcoane smulse de vânt. Incidentul s-a petrecut pe strada Drumul Găzarului din Sectorul 4 al Capitalei, la etajele superioare ale unui bloc cu 10 etaje.

drumul gazarului vant bloc balcoane balcoane smulse drumul gazarului

Vă reamintim, dacă aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe secţiunea Digivox a site-ului nostru digi24.ro, pe e-mail (redactie@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Ne puteți contacta și telefonic (031.400.24.24) sau ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.


ACTUALIZARE 10:06 23 de copaci au căzut în Capitală. Șapte mașini sunt avariate.


 

Cel puțin nouăsprezece copaci au căzut pe străzi şi pe maşini în Capitală şi în judeţul Ilfov, în urma furtunii de sâmbătă noapte. Vântul continua să bată cu putere și duminică dimineață.

copac cazut furtuna sv

Echipajele ISU au intervenit, între orele 22.16 şi 23.30, pentru a îndepărta 19 copaci doborâţi de furtună, dintre care 16 în Bucureşti şi trei în Ilfov, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile.

Cele mai multe intervenţii au fost pe străzi din Sectorul 3, printre care zona Dristor, bulevardul Nicolae Grigorescu şi bulevardul Theodor Pallady. Şi pe strada Mărgeanului, în Sectorul 5, pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil.

De asemenea, echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au fost solicitate să intervină şi pentru îndepărtarea a două antene care au fost doborâte de vântul puternic.

Daniel Vasile a precizat, sâmbătă seara, că intervenţiile erau în desfăşurare.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de sâmbătă până duminică seara va ploua în aproape toată ţara, iar vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte şi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova vor fi rafale de peste 60-70 de kilometri pe oră.  Începând din a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în nord, nord-est, centru şi trecător în vest. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri