Sari la conținut

Caz bizar: femeia care plânge prin orificiul cutiei poștale. „Am auzit pe cineva bătând puternic în ușă”

O femeie misterioasă a fost auzită, în noaptea de duminică spre luni, strigând prin clapeta cutiilor poștale a mai multor case din orășelul englezesc Kirkby.

Fiind montate pe ușile de la intrare ale caselor, cutiile poștale acționează practic ca niște „difuzoare” de interfon. Locuitorii din Kirkby cred că strigătele și plânsetele fac parte dintr-o metodă de furt, relatează The Independent.

Mai multe persoane au raportat vocea de femeie vorbindu-le noaptea prin orificiul cutiei poștale. Femeia i-ar fi implorat pe proprietari să o primească în casă, fiindcă nu „avea unde să se ducă”, potrivit sursei citate.

„Cineva a bătut la ușa mea, dar am ignorat. M-am trezit și am observat că poarta din spate fusese deschisă. Bătrâna care locuiește peste drum mi-a spus că a pățit același lucru, numai că ea a auzit și vocea unei femei care plângea și spunea că nu are bani”, a declarat o rezidentă din Kirkby, Bec Edmunds.

O altă femeie a scris pe Facebook: „În jur de ora 2 a.m., am auzit pe cineva bătând la ușă, dar mi-era prea frică ca să răspund”.

Surse din poliție au declarat pentru un ziar din Liverpool: „Am primit un apel telefonic de la o doamnă care ne-a spus că mama ei, care trăiește în Kirkby, a fost deranjată de o femeie care a bătut insistent, timp de vreo oră, la ușa ei de la intrare. Femeie striga: Ajută-mă, lasă-mă să intru, nu am unde să merg”.