Sari la conținut

Ce este bomba electromagnetică, pe care Coreea de Nord ar putea-o folosi împotriva Statelor Unite

Un raport recent al Congresului Statelor Unite a avetizat că Phenianul ar putea ataca Statele Unite cu o  bombă electromagnetică, care nu necesită o infrastructură balistică performantă, cum cea este a rachetelor intercontinentale.  

Totuși, ce este o bombă electromagnetică?

Tehnologia care se află în spatele acestei bombe a decurs din cercetările din domeniul nuclear al anilor 1950. Când armata americană a testat o bombă cu hidrogen în Oceanul Pacific, stâlpii de electricitate de la sute de kilometri distanță s-au scurtciruitat, iar echipamentele radio au fost afectate pe o zonă care s-a întins până în Australia. La acea dată, aceste efecte au fost considerate pur accidentale, dar cercetătorii aveau să caute peste ani o metodă de a putea canaliza această energie. 

Bomba electromagnetică utilizează un câmp electromagnetic intens comprimat într-un impuls scurt și cu o matre viteză de detonare. Bomba afectează rețelele electrice, infrastructura telefonică, automobilele, avioanele și, în general, orice dispozitiv, mașinărie sau vehicul care folosește curentul electric. Nu este considerată ca având un efect letal asupra omului, dar unii cercetători susțin că acest lucru depinde de nivelul pulsului electromagnetic.

Potrivit unui raport al CBS News, Statele Unite au folosit o astfel de bombă în Irak în 2003, pentru a elimina transmisiunea prin satelit a televiziunii irakiene.

În războiul modern, armele cu puls electromagneitc sunt utilizate într-o serie de misiuni axate pe neutralizarea tehnologiei inamicului – a sistemelor de control ale vehiculelor, a sistemelor de direcționare ale rachetelor, a sistemelor de comunicații, a sistemelor de navigație și a senzorilor cu rază lungă și scurtă de acțiune.

Practic, un asemenea atac electromagnetic ar compromite capacitatea de organizare militară. Rămasae fără echipamentul necesar planificării unei ofensive, trupele vor fi reduse doar la o luptă de gherilă, fără posibilitatea de localizare a inamicului.

De asemenea, pulsurile bombei electromagnetice pot pătrunde chiar și în buncărele subterane.