Copilul salvat din puţ, invitatul special al Digi24 la paradă

Data publicării:
danut

Parada militară de la Bucureşti a avut un spectator luptător ca soldaţii care defilau: băieţelul de nici trei ani din Teleorman ce a învins moartea după ce a stat o jumătate de zi într-un puţ adânc de 15 metri. Dănuţ a vrut să vadă defilarea, iar Digi24 a avut grijă să îi îndeplinească visul: l-a dus la Arcul de Triumf.

La prima oră, Dănuţ era gata de plecare. Inima îi bătea nebuneşte: avea să vadă pompieri, militari, tancuri şi avioane prima dată în viaţa lui. Ca să ajungă la timp la Bucureşti, s-a trezit când nici nu se luminase de ziuă.

Mama băieţelului salvat din puţ l-a înveşmântat cu haine de sărbătoare: cravata nu a lipsit din ţinută. Emoţionat la gândul că va vedea parada pe viu, copilul făcea planuri.

Mama lui Dănuț: „Aseară ne spunea că o să se vadă cu domnul preşedinte. Mami, o să mergem la Bucureşti să vedem multe tancuri!”

Dănuţ s-a născut a doua oară în primăvară. A căzut în puţul din curtea casei. 12 ore s-au chinuit pompierii să îl scoată din apa rece ca gheaţa. Când speranţele începeau să pălească, s-a întâmplat minunea.

Vasile Pascu, tatăl lui Dănuţ: „Acesta este puţul, l-am acoperit. Am şi plecat de aici ca să nu ne mai aducem aminte.”

Drumul lui Dănuţ până la Bucureşti a durat peste două ore. Suficient pentru ca eroul de doi ani să tragă şi un pui de somn. Pe traseu s-a întâlnit şi cu unul dintre pompierii care i-au salvat viaţa: pentru că erau deja cunoştinţe vechi, militarul s-a oferit sa îi fie ghid.

După două ore și jumătate, echipa Digi24 l-a a dus pe Dănuţ la Arcul de Triumf. Acolo s-a întâlnit cu alți salvatori.

Pompierul care a crezut cel mai mult în minunea că îl va smulge pe Dănuţ din ghearele morţii aproape nu s-a dezlipit de băieţel.

Plutonier Răducu Ionel, ISU Bucureşti-lfov: „Se zvonea că nu ar mai fi în viaţă, dar eu eram singurul care îl auzeam că mai avea putere să mai scâncească. M-am bucurat foarte mult că ne-am revăzut.”

Dănuţ a venit la paradă cu părinţii şi surorile lui.

În afară de casca pompierilor, Dănuţ a fost mai impresionat doar de avioanele de luptă.

Dănuţ a devenit unul dintre copiii pompierilor din Bucureşti şi din Teleorman, care au participat la operaţiunea de salvare a lui. Uniţi pe viaţă de pariul câştigat cu moartea militarii speră să îl revadă pe băieţel de fiecare dată la 1 Decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...