Sari la conținut

DNA a trimis Parchetului dosarul celor două bănci pentru locuinţe

Peste 700 de mii de români sunt prinşi în disputa dintre autorităţi şi cele două bănci pentru locuinţe pe care inspectorii Curţii de Conturi le acuză de deturnare şi obţinere ilegală de fonduri. Practic, instituţiile financiare nu ar fi respectat legea atunci când au folosit banii de la stat şi au dat bonusuri minorilor şi pensionarilor. Situaţia a fost sesizată DNA care a declinat dosarul şi l-a trimis Parchetului.

Felicia Petre a încheiat anul trecut, un contract cu Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, pe numele fiului său, minor la acea vreme. Condiţiile erau avantajoase: depunea 1.000 de euro în fiecare an, iar la această sumă, statul îi dădea o primă de 250 de euro. Când s-a dus să facă o a doua depunere, surpriză.

„Acum vreo două săptămâni mi s-a spus că fiind minor când am încheiat contractul nu mai primește nimic. Sunt total dezamagită, bulversată”, afirmă Felicia Petre, client Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

Femeia spune că acum are în cont mai puţini bani decât a depus.

Nu este singurul caz, după ce, în 2015, Curtea de Conturi a controlat cele două bănci pentru locuinţe şi a sesizat DNA pentru deturnare şi obţinere ilegală de fonduri. Dosarul a fost declinat la Parchet.

Curtea de Conturi a constatat acordarea nelegală a primei de stat pentru clienţi persoane fizice - copii minori care nu erau îndreptăţiţi să primească această primă de stat, prin acordarea de contracte de economisire-creditare cu părinţii acestora în calitate de reprezentanţi legali”, se arată într-un raport al instituţiei.

Practic, de aproape un an, peste 700 de mii de clienţi nu pot să încaseze primele de la stat până la clarificarea situaţiei, iar băncile nu mai încheie contracte noi. Bancherii spun că au respectat legea şi contestă concluziile Curţii de Conturi. Una dintre ele spune că dă banii pentru prime din fonduri proprii.

Am contestat în instanţă decizia Curţii de Conturi, până în prezent obţinând suspendarea acesteia în primă instanţă, spun reprezentanţii Raiffeisen. În plus, oficialii BCR au anunţat că „Până la finalizarea litigiului, BCR Banca pentru Locuinţe acoperă din resurse financiare ale băncii prejudiciile clienţilor induse de interpretarea Curţii de Conturi.”

La 5.000 de euro depuşi pentru o perioadă de 5 ani, clientul primeşte un ajutor de la stat anual de maximum 25%, dar nu mai mult de 250 de euro, adică de cel mult 1.250 de euro în cei cinci ani. La aceşti bani se adaugă dobânda acordată de bancă de aproximativ 1,5% pe an.

Ulterior, cu suma economisită şi un credit de la bancă, clientul poate să-şi cumpere o locuinţă sau să o renoveze. Statul a cheltuit peste 200 de milioane de euro pentru acest program de economisire-creditare.