Sari la conținut

Activiştii acuză Ministerul Mediului că permite instalarea de microhidrocentrale care distrug râuri întregi

Prezentate drept alternativa verde la poluanta energie produsă în termocentrale din cărbune, beneficiare a unei generoase scheme de subvenționare susținute de stat dar și de consumatori, microhidrocentralele au devenit o afacere înfloritoare în România. Pentru fiecare microhidrocentrală (MHC - unitate a cărei putere instalată este sub 10 MW) statul dă trei certificate verzi, la fiecare MWh livrat în sistem, în valoare totală de 390 de lei. Aceasta, pe lângă preţul propriu-zis al energie vândute. La o putere instalată totală a MHC din România de 327 de MW, subvențiile primite de patronii MHC se cifrează la sute de milioane de euro anual. Profiturile sunt asigurate chiar dacă energia electrică ar fi dată degeaba.

Afacerea se dovește a fi însă una mortală pentru habitatul râurilor de munte. Ape secate, reduse la un firicel de apă din care a dispărut viața, văi umplute cu mormane de materiale de construcții , țevi monstruoase care domină peisajele verzi de altă dată, au luat locul vegetației luxuriante și micilor cascadelor.

Situația este puternic criticată de activiștii de mediu, iar Ministerul Mediului (MM) poartă o importantă parte din vină. Nu mai puțin de cinci ordine de ministru, aflate în fază de proiect, ar urma să dea dreptul unei firme deținute de o persoană condamnată penal definitiv în dosarul Cuprumin să facă așa zise studii hidrobiologice pe câteva râuri de importanță deosebită din punct de vedere a habitatelor acvatice. Potrivit lui Călin Dejeu, biolog și activist de mediu, studiile hidrobiologice cărora MM vrea să le dea undă verde ar avea doar rolul de a masca dezastrul ecologic provocat de microhidrocentrale (MHC) și de a permite investitorilor să le construiască.

Călin Dejeu: scopuri pecuniare, nu științifice

Activistul de mediu acuză că drafturile de ordine de ministru acordă firmei ”Unitatea de Suport pentru Integrare” (USI) permisiunea de a captura specii protejate ”în scop științific”. Scopul nu este științific, ci strict pecuniar, spune biologul. ”Totul este pentru ca o mână de indivizi să se îmbogățească din certificate ”verzi”, pe care suntem cu toții forțați să le plătim (un enorm abuz)”, afirmă el.

Firma USI este deținută de Sergiu Mihuț, condamnat penal în luna mai într-un dosar intrumentat de DNA privind Cuprumin. Mihuț, care se ocupă și de studiul de mediu aferent unei bune părți din autostrada Transilvania (am scris aici), a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.

Râurile pe care USI a primit dreptul să facă ”studii hidrobiologice” sunt Nera, Capra, Buda, Oric, Cumpănița, Budușel, Răcătău, Someșul rece și Bistra. Călin Dejeu spune că Ministerul Mediului, în loc să retragă autorizarea firmei USI, îi dă acesteia dreptul să captureze specii rare de faună sălbatică pentru a furniza investitorilor studiile prin care aceștia pot primi avizele de funcționare. Este vorba de noi microhidrocentrale, precum cele de pe râul Nera sau de pe Someșul Rece sau de MHC vechi care deja funcționează precum cele de la Capra, Buda, Oric Cumpănița din munții Făgăraș. Studiul „Amenajare centrală hidroelectrică de mică putere râul Capra, jud. Argeș”, făcut tot de firma USI, a adus România în procedură de infrigement în fața Comisiei Europene pentru nerespectarea condițiilor de mediu. În acest caz Sergiu Mihuț a avizat pozitiv planurile unui investitor de a construi o MHC în zonă.

Studiu cu concluzii nesatisfăcătoare? Mai faci unul

Studiile hidrobiologice ce urmează a fi făcute de USI în munții Făgăraș n-ar avea alt scop decât acela de a acoperi neregulile. Aici au fost făcute deja studii ihtiologice din fonduri de mediu ale UE. ”Nu cumva Ministerul Mediului, în loc să ia măsuri pentru a ne readuce în legalitate, vrea să mușamalizeze încălcarea Directivelor?”, se întreabă biologul. În alte cazuri, cum ar fi cel al râului Răcătău, studiile se fac după ce au lucrările au fost executate. ”Pe Someșul Rece se vrea construirea unei salbe de MHC-uri, pe un sector de râu de munte superb, în sit Natura 2000 declarat pentru specii de pești. Asociația Aqua Transilvae a deschis un proces pentru salvarea râului. În aval râul este distrus de captări hidroenergetice vechi, ținând cont de impactul cumulativ este de neconceput construirea acestor MHC-uri, dar APM-ul nu a facut o evaluare a impactului de mediu”, descris situația el. Studiile au fost făcute anul trecut, pe bani europeni, și de aceea ”nu este cazul de derogări pentru alte studii”, spune biologul.

În unele cazuri investitorul plătește studiul cu ajutorul căruia el demonstrează că MHC sa nu afectează mediului. Este cazul râului Nera. Activistul de mediu spune: ”ordinul privind Nera este, evident, pentru un ”studiu” plătit de cele două firme MHC care vor să distrugă Nera, pentru a-și aranja dosarele în vederea obținerii acordului de mediu”.

În urmă cu câteva luni nu mai puțin de 50.000 de locuitori din zonă au semnat o petiție pentru salvarea Nerei. Ei nu au primit un răspuns de la Ministerul Mediului. Semnatarii au cerut ”salvarea emblematicului râu Nera și retragerea certificatului de înregistrare în ”Registrul Național al elaboratorilor de studii pentru protecția mediului” pentru USI. ”În loc de răspuns, Ministerului Mediului a emis cele cinci ordine ce pot fi considerate răspunsuri ”indirecte, diametral opuse”, spune nemulțumit biologul.

Râuri secate, controale fictive

Orice firmă care exploatează un râu prin intermediul unuei MHC are obligația să asigure ceea ce se numește ”debit de servitute”, anume un debit minim. Nivelul acestuia este stabilit de către compania Apele Române, astfel încât fauna și flora să nu dispară. În realitate acesta este stabilit la un nivel foarte mic, simbolic, astfel încât nimeni să nu poată spune că nu mai este apă în albie, sau dacă este mai mare, nu este respectat. Dejeu afirmă că în acest caz Apele Române se găsește în conflict de interese. Apele Române închiriază investitorilor MHC firele de râu, încasează bani frumoși din chirii și impun debitele de servitute. Cu cât acestea sunt mai mici pentru investitori, cu atât aceștia sunt mai avantajați. ”În iunie, pe Drăgan, unul dintre cele mai mari râuri pe care s-au plasat MHC-uri, în arie protejată, albia era lăsată seacă, tot debitul era deviat pe aducțiune, ecosistemul acvatic dispăruse! Este clar ca această campanie de verificări este un fiasco”, spune biologul. El reamintește că înainte de construirea de MHC pe râul Drăgan se putea face rafting.

”Captarea de debite din râuri micșorează și degradează habitatele acvatice. Când se lasă pe albie doar mult mai puțin de o treime din debitul mediu, evident că impactul este semnificativ asupra habitatului și asupra speciilor care depind de el. Și se adaugă barajul și mutilarea geomorfologică a văilor”, scrie el în scrisoare.

Foto: Valea Drăganului, județ Bihor, înainte și după construirea de MHC

Microhidrocentralele românești, printre cele mai nocive din lume

Un studiu prezentat public acum trei ani de către cunoscuta organizație de mediu World Wide Fund (WWF) aprecia că microhidrocentralele (MHC) din Munţii Făgăraş, aflate în diferite stadii de autorizare şi construcţie, sunt printre cele mai nesustenabile nouă studii de caz de pe planetă. Acestea figurau alături de alte hidrocentrale cum ar fi cazurile de pe râurile Devrekani în Turcia, Coosa în Statele Unite ale Americii sau Xingu din Brazilia. La acel moment WWF a selectat şi analizat cele mai ”păcătoase” cazuri de hidrocentrale din lume, luând în considerare şapte criterii de evaluare (criterii ce includ nu doar impactul ecologic, ci şi cel social şi economic): construirea necorespunzătoare pe râuri, neglijarea debitelor, neglijarea biodiversităţii, ignorarea riscurilor, construirea de noi MHC-uri fără a se constata necesitatea acestora şi fără planificare corespunzatoare, precum şi neglijarea impactului economic şi social.

„Acest studiu ne arată clar că nu putem să generalizăm atunci când vine vorba de energie și soluții pentru viitor. Deși ne-ar plăcea să existe soluții universal valabile, studiul subliniază încă o dată că nu putem să punem eticheta verde pe niciun tip de energie. Deși așa zisele energii verzi au câștigat teren și susținere politică și financiară, mizând pe cartea durabilității, iată că anumite proiecte nu numai că nu ne facilitează durabilitatea, ci ne subminează viitorul pe termen mediu și lung. Va trebui să acceptăm că ori de câte ori vorbim de energie, va trebui să luam deciziile de caz la caz și să ne asigurăm de fiecare dată ca în proiectele specifice toate punctele de vedere și avizele sunt eliberate pe baza unor studii reale. Energia hidro poate să fie una sustenabilă doar cu respectarea comunităților locale, a naturii și a principiilor de economie durabilă”, spunea Magor Csibi, director WWF-România.

”Drăganul era, când eram copil, un râu imens și superb. Veneau cehii de la mii de kilometri ca să-l vadă și să coboare pe el cu caiacele. Acum, este exterminat complet, de la izvoare până la vărsare în Crișul Repede. Cam aceasta-i soarta râurilor din Carpații Românești, dacă nu se face ceva urgent, pentru a stopa tsunamiul hidroenergetic și a salva puținele bucate de râuri care au mai scăpat încă”, spune biologul. Scrisoarea biologului către ministrul Mediului este disponibilă aici.

Rugat să răspundă la acuzele aduse de activistul de mediu, Ministerul mediului nu a oferit nici un răspuns până la ora publicării articolului.