Sari la conținut

Afi Palace Cotroceni, profit de 16,5 milioane de euro în șase luni

Mai mult, vânzările retailerilor din Afi Palace au crescut cu 14% față de anul trecut, înregistrând peste 112 milioane de euro în primele 6 luni ale anului 2016.

AFI Europe România a încheiat primele șase luni ale acestui an cu rezultate îmbunătăţite pentru toți parametrii. Performanţa centrelor comerciale se află pe un trend ascendent, clădirile de birouri se apropie de un grad de ocupare de 100%, urmând să începem lucrările de construcţie pentru proiectele noi: AFI Palace Braşov, care va include un centru comercial de 45.000 mp închiriabili şi spaţii de birouri cu o suprafață închiriabilă de 25.000 mp, AFI Tech Park din Bucureşti, de 50.000 mp închiriabili, şi proiectul rezidenţial AFI City din Bucureştii Noi. Ca urmare a unui venit operațional net (NOI) cu 13% mai mare, strategia noastră pe termen lung este să continuăm să înregistrăm o creştere constantă şi sigură a venitului operațional net. Prin includerea proiectelor principale, portofoliul din România va crește la 300.000 mp de spaţii închiriabile”, a precizat David Hay, CEO AFI Europe România.

De asemenea, și veniturile AFI Palace Ploiești sunt în creștere. Vânzările retailerilor au crescut cu 19% în prima jumătate a anului şi venitul operaţional net s-a apreciat cu 8,1%, la peste 2,2 milioane de euro, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Mai mult, AFI Europe România a anunțat că va dezvolta AFI Tech Park București, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott şi a Palatului Parlamentului.

Parcul de afaceri va consta în 2 clădiri de birouri de înălţime redusă şi un turn de birouri, cu multe spaţii verzi, spații moderne, high tech, într-un centru urban cu o piaţetă centrală şi grădini. AFI TECH PARK va răspunde nevoilor de extindere ale companiilor IT&C din România, oferindu-le un spațiu potrivit din punct de vedere al specificațiilor tehnice și al posibilităților de creștere. Faptul că centrul de birouri este situat în centrul orașului București și nu la periferie, oferă proiectului avantajul unic de a fi căutat de companiile multinaționale din România”, se arată în comunicatul Afi Europe.

De asemenea, AFI Europe România va dezvolta două proiecte cu utilizare mixtă pe terenul de 80.000 mp pe care îl deține în Arad şi pe terenul de 148.000 mp din Bucureştii Noi din sectorul 1 al Capitalei.