Efectele frigului asupra legumelor și fructelor

Data actualizării: Data publicării:
rosii

E foarte frig pentru mijlocul lui aprilie, meteorologii spun că avem parte de temperaturi și cu 15 grade mai scăzute decât ar trebui. Și e rău pentru agricultură... Frigul din aceste zile va amâna recolta de roşii de la vară. Temperaturile scăzute afectează şi pomii fructiferi şi viţa de vie. Dacă vremea rea continuă, la vară vom plăti mai mult şi pe fructe, şi pe legume.

De câteva zile, în solariile legumicultorilor din Işalniţa focul arde ca în toiul iernii.

Dacă în urmă cu două săptămâni legumicultorii estimau că zilele acestea vor ieşi pe piaţă cu primele roşii româneşti, acum, din cauza frigului, fructele se coc mult mai greu. Aşa că, probabil, undeva la 1 mai vom putea cumpăra primele tomate cultivate în solariile din Dolj.

În fiecare an, la începutul lui aprilie, Costin Mitran era deja cu roşiile în piaţă. Şi anul acesta, încă din ianuarie, a plantat în solarii roşii pe 1.200 de metri pătraţi. Din cauza frigului, însă, plantele au stagnat.

Cheltuielile de producţie s-au dublat, iar preţul cu care legumicultorii doljeni vor pune roşiilor pe tarabe va fi şi el mai mare decât anii trecuţi.

Ar trebui poate să cer undeva la 30 de lei pe kilogram, în prima fază să pot să-mi acopăr şi cheltuielile şi să pot să am şi eu un profit. Da cine-ţi dă preţul ăsta?! Nu-ţi dă nimeni. Estimez undeva la 15-20 lei pe kilogram,” spune Costin Mitran, cultivator roşii.

Anul trecut legumicultorii din Dolj vindeau roşiile din prima recoltă cu cel mult 15 lei pe kilogram.

Variaţiile de temperatură au afectat şi culturile de primăvară din zona de munte. Cele mai mari probleme le au cultivatorii de sfeclă.

Mihai Tatu a cultivat 340 de hectare de sfeclă şi a cheltuit mai bine de 5.000 de lei la hectar.

Aceste temperaturi ne-au afectat foarte mult şi nu am avut un caz similar de când cultiv eu sfeclă, nu ne-am întâlnit cu temperaturi de -5 grade. Deci ele 20-25% vor fi afectate,” spune Mihai Tatu, agricultor.

Meterologii spun că urmează trei zile de iarnă în depresiunea Bârsei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri