Amenzile trebuie plătite înaintea taxelor locale

Data publicării:
politist rutiera amenda circulatie radar-1

Prevederea a mai existat în legislație înainte de 2012, an în care ordinea de plată a obligațiilor fiscale a fost modificată. Contribuabilii au putut alege până anul trecut ce datorii achită cu prioritate.

Adrian Cuculis, avocat: „Dacă normele metodologice nu vor fi gândite de aşa natură încât să prevină o întoarcere de situaţie tragică, spun eu, pentru statul român, în momentul în care procesul verbal ar fi desfiinţat de o instanţă de judecată, omul respectiv s-ar duce la un executor judecătoresc iar suma pe care ar urma să o recupereze de la statul român ar fi mult mai mare decât amenda pe care administraţia financiară a încasat-o iniţial. Nu este o situaţie nici clasică şi din punctul meu de vedere este un pic abuzivă”.

Fie că e vorba de amenzile primite de șoferi în trafic sau pentru tulburarea ordinii publice, toate au prioritate în faţa plăţii dărilor către bugetul local.

Marea problemă va fi însă de administrare. Nu există un sistem integrat de comunicare între diversele baze de date ale autorităţilor şi un contribuabil se poate trezi că acumulează penalităţi la plata taxelor locale, dacă şi-a plătit dările de pildă la Poştă şi nu ştie că are de achitat o amendă pentru că nu a primit o înştiinţare.

Sistemul nu este bine pus la punct şi din această cauză pot apărea situaţii neclare. Însă reprezentanţii Direcţiilor de Taxe şi Impozite locale susţin că noile prevederi vor duce la o recuperare mult mai rapidă a amenzilor.

Cristina Aldea, şef Serviciu Agenţia Fiscală nr. 6, Constanţa: „E o modificare legislativă binevenită îtrucât ne ajută în recuperarea acestor amenzi care sunt mai dificil de recuperat de obicei decât restul impozitelor”.

Chiar dacă amenzile sunt contestate în instanţă, taxele locale nu pot fi plătite cu prioritate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri