Analiză Business Club. Proiect discutabil al Guvernului: stingerea datoriilor dintre companiile de stat prin transferul de active

Data publicării:
cfr

Au fost cazuri de firme care au ajuns pradă la corbi cu toate că aveau de încasat averi de la alţii. Arieratele companiilor de stat erau pe la începutul anului undeva la aproape 2 miliarde de euro.

Deci se sting datorii: CFR Marfă are datorii pentru că a folosit infrastructura feroviară aflată la CFR SA şi atunci îi cedează o clădire sau alt bun.

Aceste transferuri ocolesc şi legislaţia europeană, care interzice ajutorul de stat, deci e o găselniţă. Practic ar fi o trecere dintr-un buzunar în altul a unor active, căci aşa cum spune actul normativ, e vorba doar de companii de stat. Da şi nu. Pentru că pot apărea abuzuri şi unele compani să fie devalizate.

Este precizat clar că transferul se face doar după evaluarea independentă. Dar există evaluări şi evaluări. Pot pleca bunuri din unele companii către altele unde interesele sunt mari şi acestea nu sunt sub lupă. Nu e vorba doar de marile companii naţionale, cele din feroviar, energie, ci şi de mici firme, unele de interes local. Se pot plimba activele şi duse către alte firme. La un moment dat pot fi privatizate. Poate părera un scenariu puţin fantezist dar în această ţară, cu trecerea timpului ne-am obişnuit ca sub o pojghiţă de interes general să se ascundă cine ştie ce năzbâtii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri