ANALIZĂ BUSINESS CLUB. Starea economiei, văzută în aglomerația de pe șosele

Data publicării:
aglomeratie mare

Într-o mini-vacanţă, ca cea care se încheie astăzi, se blochează drumurile. În marile oraşe, valorile de trafic s-au întors la nivelul din 2008. E altceva decât acum patru sau cinci ani. Şi atunci mai era aglomeraţie, dar nu atât de mare.

Trendurile economice pot fi prevăzute după căutările de pe Google, mai ales atunci când urmează perioade mai puţin bune. Asta se poate vedea însă şi pe drumuri. Sau la cât de mari sunt cozile din magazine - sau cât de pline sunt coşurile.

Chiar dacă România are nevoie de mai multe autostrăzi și are probleme grave de infrastructură, traficul de pe șosele este un bun indicator al situației economice. Zilele acestea a fost blocaj pe Valea Prahovei și pe drumul care leagă staţiunile din sudul litoralului și chiar pe autostrăzi e aglomerație. Dar şi în alte ţări, care au mai multe autostrăzi decât România, e aglomerație pe rutele turistice. Pe o Autostradă a Soarelui din Franţa poţi să stai blocat cu orele, chiar dacă sunt trei benzi pe sens.

E aglomeraţia specifică unor perioade de boom economic. Așa că nu ne rămâne decât să o suportăm.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri