Sari la conținut

ANALIZĂ. Câți bani pierzi în timpul petrecut în trafic după minivacanță

Traficul e coşmarul zilelor noastre. Devine insportabil la început sau la final de vacanţă, cum este cea de acum. În week-endul aceasta prelungit, un drum de circa 180 de kilometri între Bucureşti şi Braşov a ajuns să fie făcut în cinci-şase ore.

Au fost sute de mii de turişti pe drumuri. Ambuteiajul a ajuns o obișnuință pentru cei care fac deplasări în această ţară.

Şi costă bani. Nu există studii serioase despre câţi bani se pierd din cauza ambuteiajelor. Avem doar crâmpeie, pe segmente. Costurile sunt variate - sunt cele legate de timpul pierdut de fiecare om in parte, ore care pot însemna câştiguri pierdute sau productivitatea mai scăzută. Apoi, blocajele înseamnă costuri pentru transportul de mărfuri, care se văd mai apoi în preţurile la consumator. Şi nu în ultimul rând avem costurile de mediu. Se ard aiurea tone de carburanţi.

Câteva studii mai vechi arătau că în Bucureşti se stă în trafic degeaba undeva la peste 100 de ore pe an. Înseamnă vreo două săptămâni si jumătate de muncă în program normal. Raportat la salariul mediu din Capitală ar însemna că un om pierde direct 350 de euro dacă ar munci în timpul ăla. Subliniem că e o cifră mediană.

Poate orele respective nu sunt muncite, dar tot pot fi folosite altfel. Omul poate să doarmă mai mult, să se relaxeze, ceea ce în esenţă poate să-l facă mai productiv, deci să genereze mai mulţi bani. Apoi statul degeaba şi accelerările repetate duc în sus consumul maşinii. Un 2 % în plus e poate chiar o subestimare, mai ales pentru maşinile cu cilindree mare. Înseamnă câteva plinuri şi cel puţin vreo două ore pierdute.

Dacă mai face omul vreo câteva drumuri la munte şi la mare în zile din astea, pierde un salariu.

Dacia anunţa că în lipsa autostrăzii Sibiu - Piteşti şi a unui drum de mare vitează până la ieşirea din ţară, are un cost suplimentar de 30 de euro pentru fiecare maşină. Şi sunt sute de mii.

În ate țări s-au făcut studii serioase în acest domeniu. The Economist a prezentat datele pentru patru mari economii ale lumii - Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania, date din care reieşea că din cauza blocajelor din trafic economiile pierd 200 de miliarde de dolari pe an. Aproape cât PIB-ul României. În Franţa, ambuteiajele din trafic costă o familie 2100 de euro pe an. În Los Angeles, pierderile pe gospodărie se duc la 6.000 de dolari. Şi sunt ţări dezvoltate, care au infrastructură.

La nivel mondial, pierderile din blocajele din trafic sunt estimate la 600 de miliarde de dolari.

În România e vorba de lipsa infrastructurii. Avem nevoie de un studiu care să ne arate câte miliarde se pierd şi nu doar ca efect ale minivacanţelor. Unele care să ne arate cât de greu trag tirurile pe Dealul Negru şi câte noxe elimină în acele momente.

Avem decenii de când se discută despre autostrăzile care să taie munţii spre Sibiu şi Braşov. Au fost amânate din cauză că nu ar fi existat finanţare. Prin costuri de trafic blocat le-am plătit de câteva ori.

Cu puţin timp în urmă. Guvernul a anunţat revenirea de la începutul anului viitor la supraacciza la carburanţi, cea de 7 cenţi pe litru, plus TVA. Când a introdus-o, guvernul Ponta i-a spus pompos supraacciză pentru infrastructură, cu încasările destinate marilor poiecte. S-a pierdut însă în marele sac bugetar.