ANALIZĂ. Reducerea CAS, compensată cu noi taxe: ce se poate negocia cu FMI

Data publicării:
bani euro teancuri captura-5

Guvernul are nevoie de 2,6 de miliarde de lei, doar în acest an, pentru a compensa reducerea contribuţiei sociale de la 1 iulie. Reprezentanţii opoziţiei susţin că măsura nu va intra în vigoare la jumătatea anului pentru că încasările la buget sunt scăzute.

Nu ne-au garantat implementarea acestei măsuri pentru că cer explicit măsuri compensatorii, iar asta înseamnă tăieri noi de cheltuieli sau taxe noi, iar Guvernul nu s-a pregătit cu astfel de decizii, cel puțin până în prezent”, spune deputatul PDL Andreea Paul-Vass.

Reprezentanţii Guvernului sunt însă siguri că în a doua parte a anului formele românești vor plăti un CAS mai mic şi se bazează pe creşterea economică peste aşteptări.

„Sunt convins că va fi de acord, pentru că atât mersul economiei românești, cât și ratingul de țară au fost actualizate. Cred că nu vor fi probleme în a fi de acord cu aceste propuneri ale noastre”, spune ministrul Economiei, Constantin Niță.

Autorităţile speră că noile taxe introduse la începutul anului vor compensa eventuala reducere a contribuţiilor la asigurările de sănătate. Din taxa pe construcţiile speciale, Guvernul crede că adună un miliard şi jumătate de lei. Dar tot mai este nevoie de un miliard pentru a compensa tăierea CAS.

Pe de altă parte, FMI vrea ca, atunci când trage linie, să iasă zero și nu se bazează pe ipoteze cum e cea că vor veni bani din zona gri a economiei.

Cu toate acestea, economia are nevoie de aşa ceva. Contribuţiile se ridică la 48% din salariu, e un nivel uriaş, greu de suportat de firme. Însă, în acelaşi timp, anual sunt transferate aproape patru miliarde de euro de la bugetul de stat către pensii si casa de sănătate, pentru că nici la nivelul actual al contribuţiilor nu sunt acoperite cheltuielile. Iar în în zona sănătăţii se mai fac și datorii.

Vina este a statului care nu reuseşte să colecteze taxe și impozite de la toți contribuabilii și pune o presiune fiscală mare pe puţini, când ar putea strânge mai puțin de la mai mulți. Din bugetul general, o treime din cheltuieli sunt pentru asistenţă socială, iarăşi e prea mult pentru un buget sărac.

În general, FMI să lasă greu convins la reduceri de taxe. Totuși, s-ar putea negocia o scădere a CAS în trepte, în paşi mai mici. 2%sută acum, apoi 1% și, dacă apar rezultate, încă 2%. Si dacă masura se va dovedi cu efect în încasări se poate merge mai departe, căci ar exista cifre care să susţină relaxarea.

Pe de altă parte, compensarea cu creşterile altor taxe ar fi păguboasă. Bani suficienți nu pot fi scoşi decât din taxele pe consum, iar când se umblă la acestea efectele nu sunt pozitive.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri